Fondare 79 Risultati per: popoarelor
Atunci, regele a trimis să-l lase liber şi stăpânitorul popoarelor l-a eliberat; (Cartea Psalmilor 105, 20)
Şi le-a dat lor pământurile neamurilor şi au pus stăpânire pe truda popoarelor, (Cartea Psalmilor 105, 44)
ca să facă răzbunare asupra neamurilor şi pedeapsă asupra popoarelor; (Cartea Psalmilor 149, 7)
A adunat o armată foarte puternică şi a pus stăpânire peste ţinuturile popoarelor şi ale stăpânilor, care au ajuns [să plătească] tribut. (Cartea întâi a Macabéilor 1, 4)
Iúda Macabéul, puternic în luptă din tinereţea lui, el va fi pentru voi conducătorul armatei şi va purta războiul împotriva popoarelor. (Cartea întâi a Macabéilor 2, 66)
Dreptatea înalţă un neam, iar păcatul este infamia popoarelor. (Cartea Proverbelor 14, 34)
Deci, dacă vă plac tronurile şi sceptrele, dominatori ai popoarelor, cinstiţi înţelepciunea, ca să domniţi în veac! (Cartea Înţelepciunii 6, 21)
căci el a zis: „Prin puterea mâinii mele am făcut-o şi prin înţelepciunea mea – pentru că sunt priceput – am mutat hotarele popoarelor, le-am prădat depozitele şi, ca un viteaz, i-am dat jos pe cei care şedeau [pe tronuri]; (Cartea profetului Isaía 10, 13)
ca la un cuib a ajuns mâna mea la bogăţiile popoarelor şi cum strânge cineva ouăle părăsite, aşa am strâns eu tot pământul şi nu a fost nimeni care să bată din aripi sau să-şi deschidă gura şi să ciripească. (Cartea profetului Isaía 10, 14)
Vai, vuietul popoarelor multe vuieşte ca vuietul mării! Huietul popoarelor huieşte ca huietul apelor puternice! (Cartea profetului Isaía 17, 12)
Pe muntele acesta, va înlătura vălul pus pe faţa tuturor popoarelor şi acoperitoarea care acoperea toate neamurile. (Cartea profetului Isaía 25, 7)
Suflarea lui este ca un râu care se revarsă, care ajunge până la gât, ca să cearnă naţiunile cu sita deşertăciunii şi [să pună] un frâu al rătăcirii în fălcile popoarelor. (Cartea profetului Isaía 30, 28)