Fondare 1448 Risultati per: regele Ezechia

  • Auzind aceasta, regele Iród s-a tulburat şi tot Ierusalímul împreună cu el. (Evanghelia după sf. Matei 2, 3)

  • Regele s‑a întristat, dar din cauza jurământului şi a comesenilor, a poruncit să‑i fie dat (Evanghelia după sf. Matei 14, 9)

  • „Spuneţi fiicei Siónului: «Iată regele tău vine la tine blând, aşezat pe o măgăriţă şi pe un mânz, puiul unui animal de povară»”. (Evanghelia după sf. Matei 21, 5)

  • Atunci regele a fost cuprins de mânie şi, trimiţând armatele sale, i-a ucis pe criminalii aceia, iar cetatea lor a incendiat-o. (Evanghelia după sf. Matei 22, 7)

  • Când a intrat regele ca să-i vadă pe cei care stăteau la masă, a zărit acolo un om care nu era îmbrăcat cu haina de nuntă (Evanghelia după sf. Matei 22, 11)

  • Atunci regele a zis slujitorilor: «Legaţi-i picioarele şi mâinile şi aruncaţi-l afară în întuneric! Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor. (Evanghelia după sf. Matei 22, 13)

  • Atunci regele va spune celor de la dreapta sa: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii! (Evanghelia după sf. Matei 25, 34)

  • Iar regele, răspunzând, le va spune: «Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi‑aţi făcut». (Evanghelia după sf. Matei 25, 40)

  • (Mc 15,2-5; Lc 23,2-5; In 18,33-38) Isus stătea înaintea guvernatorului, iar guvernatorul l-a întrebat, zicând: „Tu eşti regele iudeilor?”. Isus a răspuns: „Tu o spui”. (Evanghelia după sf. Matei 27, 11)

  • Au pus deasupra capului său cauza [condamnării], scrisă [astfel]: „Acesta este Isus, regele iudeilor”. (Evanghelia după sf. Matei 27, 37)

  • „Pe alţii i-a salvat, pe sine nu se poate salva! Dacă este regele Israélului, să coboare acum de pe cruce şi vom crede în el! (Evanghelia după sf. Matei 27, 42)

  • (Mt 14,1-12; Lc 9,7-9) Regele Iród a auzit de el, căci numele lui devenise cunoscut şi se spunea: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi şi de aceea puterea minunilor lucrează în el”. (Evanghelia după sf. Marcu 6, 14)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.”(Pe Pio) São Padre Pio de Pietrelcina