Fondare 884 Risultati per: sale

  • Numele omului era Elimélec, numele soţiei sale era Noémi, iar numele celor doi fii erau Mahlón şi Chilión. Erau din Efráta, din Betleémul lui Iúda. Au ajuns în câmpia Moábului şi au locuit acolo. (Cartea lui Rut 1, 2)

  • S-au ridicat ea şi nurorile sale şi s-au întors din câmpiile Moábului, pentru că au auzit în câmpiile Moábului că Domnul şi-a vizitat poporul şi i-a dat pâine. (Cartea lui Rut 1, 6)

  • Soacra ei i-a zis: „Unde ai cules astăzi şi unde ai muncit? Binecuvântat să fie cel care te-a acceptat!”. Rut i-a spus soacrei sale la cine muncise: „Omul la care am muncit azi – a zis ea – se numeşte Bóoz”. (Cartea lui Rut 2, 19)

  • Noémi i-a zis nurorii sale: „Să fie el binecuvântat de Domnul, care nu renunţă la îndurare faţă de cei vii şi faţă de cei morţi!”. Noémi i-a [mai] spus: „Omul acesta este rudă cu noi, este dintre cei care pot să ne răscumpere”. (Cartea lui Rut 2, 20)

  • Fiii lui n-au călcat pe urmele sale: alergau după câştig, luau mită şi erau părtinitori la judecată. (Cartea întâi a lui Samuél 8, 3)

  • El a zis: „Iată care va fi regula regelui care va domni peste voi: îi va lua pe fiii voştri, îi va pune la carele sale şi între călăreţii lui şi ei vor alerga înaintea carului său; (Cartea întâi a lui Samuél 8, 11)

  • Îi va lua pe slujitorii şi pe slujitoarele voastre, pe tinerii voştri cei mai buni şi măgarii voştri şi-i va folosi la muncile sale. (Cartea întâi a lui Samuél 8, 16)

  • Numele soţiei lui Saul era Ahinóam, fiica lui Ahimáaţ. Numele căpeteniei armatei sale era Abnér, fiul lui Ner, unchiul lui Saul. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 50)

  • Samuél nu s-a mai dus să-l vadă pe Saul până în ziua morţii sale. Samuél îl plângea pe Saul, pentru că Domnului i-a părut rău că îl făcuse pe Saul rege peste Israél. (Cartea întâi a lui Samuél 15, 35)

  • Coada lancei lui era ca sulul unui ţesător, iar vârful lancei sale era de şase sute de sícli de fier. Cel care-i purta scutul mergea înaintea lui. (Cartea întâi a lui Samuél 17, 7)

  • Ionatán şi-a scos mantaua pe care o avea pe el şi i-a dat-o lui Davíd; i-a dat hainele sale, chiar şi sabia, arcul şi brâul lui. (Cartea întâi a lui Samuél 18, 4)

  • Davíd şi oamenii lui au rămas în Gat, la Achíş, fiecare la casa lui. Cu Davíd erau cele două soţii ale sale: Ahinóam din Izreél şi Abigáil, soţia lui Nabál, din Carmél. (Cartea întâi a lui Samuél 27, 3)


“Não se aflija a ponto de perder a paz interior. Reze com perseverança, com confiança, com calma e serenidade.” São Padre Pio de Pietrelcina