Fondare 8528 Risultati per: zi

  • Aveau cozi cu ghimpi ca ale scorpionului şi în cozile lor se afla puterea lor de a dăuna oamenilor timp de cinci luni. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 9, 10)

  • A sunat din trâmbiţă şi cel de-al şaselea înger şi am auzit un glas [venind] parcă din cele patru coarne ale altarului de aur care se află înaintea lui Dumnezeu, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 9, 13)

  • Şi au fost dezlegaţi cei patru îngeri care erau pregătiţi pentru ceasul şi ziua şi luna şi anul [acela] ca să ucidă o treime dintre oameni. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 9, 15)

  • Numărul călăreţilor din armata lor era de douăzeci de mii câte zeci de mii: am auzit numărul lor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 9, 16)

  • Astfel am văzut în viziune cai şi călăreţi având platoşe de foc, de iacint şi de pucioasă; capetele cailor erau asemenea unor capete de leu, iar din gurile lor ieşeau foc, fum şi pucioasă. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 9, 17)

  • pentru că puterea cailor era în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau asemenea şerpilor; aveau capete şi cu ele vătămau. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 9, 19)

  • iar când au răsunat cele şapte tunete, voiam să scriu, dar am auzit un glas din cer, spunând: „Sigilează ceea ce au vorbit cele şapte tunete şi nu le scrie!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 10, 4)

  • Însă în zilele când va vorbi cel de-al şaptelea înger, când va fi gata să sune din trâmbiţă, se va împlini misterul lui Dumnezeu, aşa cum le-a vestit el slujitorilor săi, profeţilor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 10, 7)

  • Şi glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou, spunând: „Du-te şi ia cartea deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 10, 8)

  • M-am dus la înger, spunându-i să-mi dea cartea cea mică, dar el mi-a zis: „Ia-o şi mănânc-o! Va fi amară pentru stomacul tău, dar în gură va fi dulce ca mierea”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 10, 9)

  • Apoi mi-a zis: „Trebuie să profeţeşti din nou cu privire la popoare, naţiuni, limbi şi multe regate”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 10, 11)

  • iar eu voi da [putere] celor doi martiri ai mei şi vor profeţi îmbrăcaţi în sac timp de o mie două sute şaizeci de zile”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 11, 3)


“Todas as graças que pedimos no nome de Jesus são concedidas pelo Pai eterno.” São Padre Pio de Pietrelcina