Znaleziono 2451 Wyniki dla: Împărăția lui Israel

  • v-am îndemnat, v-am încurajat şi v-am implorat să umblaţi în mod vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la împărăţia sa şi la glorie. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 2, 12)

  • Ele sunt dovada judecăţii drepte a lui Dumnezeu, ca să deveniţi vrednici de împărăţia lui Dumnezeu pentru care şi pătimiţi. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 1, 5)

  • Domnul mă va salva din orice lucrare rea şi mă va mântui pentru împărăţia lui, cea din ceruri. Lui să-i fie glorie în vecii vecilor! Amin! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 4, 18)

  • căci, mustrându-i, le zice: „Iată, vin zile, spune Domnul, când voi încheia cu casa lui Israél şi cu casa lui Iúda o alianţă nouă, nu ca alianţa pe care am făcut-o cu părinţii lor (Scrisoarea către Evrei 8, 8)

  • Aceasta este alianţa pe care o voi încheia cu casa lui Israél după zilele acelea, spune Domnul: voi pune legile mele în mintea lor şi le voi scrie în inima lor. Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu. (Scrisoarea către Evrei 8, 10)

  • Prin credinţă, Iosíf, la sfârşitul [vieţii], a amintit exodul fiilor lui Israél şi a dat porunci cu privire la osemintele sale. (Scrisoarea către Evrei 11, 22)

  • De aceea, noi care am primit împărăţia nezdruncinată avem harul prin care aducem cult într-un mod plăcut lui Dumnezeu, cu evlavie şi teamă, (Scrisoarea către Evrei 12, 28)

  • Astfel, vi se va da în plus intrarea în împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 11)

  • Eu, Ioan, fratele vostru şi părtaş cu voi la strâmtorarea, la împărăţia şi la statornicia în Isus, mă aflam pe insula numită Pátmos din cauza cuvântului lui Dumnezeu şi a mărturisirii lui Isus. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 1, 9)

  • Însă am câteva lucruri împotriva ta, că ai acolo pe unii care ţin învăţătura lui Balaám, care l-a învăţat pe Bálac să arunce o piatră de scandal înaintea fiilor lui Israél, ca să mănânce cărnuri jertfite idolilor şi să se desfrâneze. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 14)

  • Şi am auzit numărul celor care au fost însemnaţi cu sigiliul: o sută patruzeci şi patru de mii de însemnaţi, din toate triburile fiilor lui Israél: (Apocalipsul sf. apostol Ioan 7, 4)

  • Şi cel de-al şaptelea înger a sunat din trâmbiţă. Atunci au răsunat glasuri puternice în cer, spunând: „Împărăţia lumii aparţine acum Domnului nostru şi Unsului său. Iar el va domni în vecii vecilor”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 11, 15)


“O medo excessivo nos faz agir sem amor, mas a confiança excessiva não nos deixa considerar o perigo que vamos enfrentar”. São Padre Pio de Pietrelcina