Znaleziono 82 Wyniki dla: în nevoie

  • Aşadar, dacă desăvârşirea ar fi fost obţinută prin preoţia levitică – fiindcă poporul sub aceasta a primit Legea – ce nevoie ar fi fost să se fi ridicat un alt preot după rânduiala lui Melchísedec, fără să se fi numit după rânduiala lui Áaron? (Scrisoarea către Evrei 7, 11)

  • Într-adevăr, de un astfel de mare preot avem nevoie: sfânt, nevinovat, fără pată, separat de păcătoşi, mai presus de ceruri; (Scrisoarea către Evrei 7, 26)

  • el nu are nevoie, ca marii preoţi, să aducă jertfă în fiecare zi, mai întâi pentru păcatele proprii şi apoi pentru cele ale poporului: aceasta a făcut-o o dată pentru totdeauna, oferindu-se pe sine însuşi. (Scrisoarea către Evrei 7, 27)

  • Or, unde este iertarea acestora, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcate. (Scrisoarea către Evrei 10, 18)

  • Căci aveţi nevoie de răbdare pentru ca, împlinind voinţa lui Dumnezeu, să puteţi obţine promisiunea, (Scrisoarea către Evrei 10, 36)

  • Dar în ce vă priveşte, rămâne în voi ungerea pe care aţi primit-o de la el şi nu aveţi nevoie ca să vă înveţe cineva, ci, întrucât ungerea lui vă învaţă despre toate – iar ea este adevărată, şi nu falsă – după cum v-am învăţat, rămâneţi în el! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 27)

  • Dacă cineva are bogăţiile lumii şi-l vede pe fratele său care este în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum poate să rămână în acela iubirea lui Dumnezeu? (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 3, 17)

  • Pentru că spui: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu am nevoie de nimic”, dar nu ştii că tu eşti mizerabil, vrednic de milă, sărac, orb şi gol. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 3, 17)

  • Cetatea nu are nevoie de soare şi nici de lună ca s-o lumineze, căci gloria lui Dumnezeu o luminează, iar făclia ei este Mielul. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 23)

  • Nu va mai fi noapte acolo şi nu vor mai avea nevoie nici de lumina candelei, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina, iar ei vor domni în vecii vecilor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 22, 5)


“Mesmo a menor transgressão às leis de Deus será levada em conta.” São Padre Pio de Pietrelcina