Znaleziono 1857 Wyniki dla: Dacă

  • de vreme ce s-a spus: „Astăzi, dacă veţi auzi glasul lui, nu vă împietriţi inimile ca la răzvrătire!”. (Scrisoarea către Evrei 3, 15)

  • Şi cui a jurat că nu vor intra în odihna lui, dacă nu celor neascultători? (Scrisoarea către Evrei 3, 18)

  • De fapt, noi care am crezut intrăm în odihnă, aşa cum s-a zis: „Astfel am jurat în mânia mea: nu vor intra în odihna mea”, chiar dacă lucrările erau făcute de la întemeierea lumii. (Scrisoarea către Evrei 4, 3)

  • stabileşte din nou o zi, „astăzi”, spunând prin Davíd, după atâta vreme, după cum s-a spus mai înainte: „Astăzi, dacă veţi auzi glasul lui, nu vă împietriţi inimile!”. (Scrisoarea către Evrei 4, 7)

  • Deci dacă Iósue i-ar fi dus la odihnă, nu ar mai fi vorbit după acestea despre o altă zi. (Scrisoarea către Evrei 4, 8)

  • Vom face şi aceasta dacă permite Dumnezeu. (Scrisoarea către Evrei 6, 3)

  • Dar dacă produce spini şi ciulini, este fără valoare şi blestemul este aproape, iar la urmă i se dă foc. (Scrisoarea către Evrei 6, 8)

  • Chiar dacă vorbim astfel, în ceea ce vă priveşte, iubiţilor, suntem convinşi că sunteţi într-o stare mai bună şi aducătoare de mântuire, (Scrisoarea către Evrei 6, 9)

  • Aşadar, dacă desăvârşirea ar fi fost obţinută prin preoţia levitică – fiindcă poporul sub aceasta a primit Legea – ce nevoie ar fi fost să se fi ridicat un alt preot după rânduiala lui Melchísedec, fără să se fi numit după rânduiala lui Áaron? (Scrisoarea către Evrei 7, 11)

  • Acest lucru este şi mai evident dacă, după rânduiala lui Melchísedec, se ridică un alt preot, (Scrisoarea către Evrei 7, 15)

  • Dacă ar fi pe pământ, n-ar fi preot, pentru că aici este deja cine să ofere daruri conform Legii. (Scrisoarea către Evrei 8, 4)

  • Deci, dacă cea dintâi ar fi fost fără cusur, nu s-ar fi căutat loc pentru a doua, (Scrisoarea către Evrei 8, 7)


“O trabalho é tão sagrado como a oração”. São Padre Pio de Pietrelcina