Znaleziono 90 Wyniki dla: Esáu

  • A ieşit primul şi era roşu; era în întregime ca o mantie de păr; şi i-au pus numele Esáu. (Cartea Genezei 25, 25)

  • Apoi a ieşit fratele său şi mâna lui ţinea călcâiul lui Esáu; şi i-a pus numele Iacób. Isáac era în vârstă de şaizeci de ani când s-au născut ei. (Cartea Genezei 25, 26)

  • Băieţii s-au făcut mari. Esáu a ajuns un vânător care cunoștea [arta vânătorii], om al câmpiei; dar Iacób era un om neprihănit, locuind în corturi. (Cartea Genezei 25, 27)

  • Isáac îl iubea pe Esáu pentru că îi plăcea vânatul lui; Rebéca, însă, îl iubea pe Iacób. (Cartea Genezei 25, 28)

  • Odată, Iacób a pregătit o fiertură, Esáu a venit de la câmp şi era frânt [de oboseală]. (Cartea Genezei 25, 29)

  • Esáu i-a zis lui Iacób: „Dă-mi, te rog, să mănânc din fiertură, fiertura asta roşie, fiindcă sunt frânt”. De aceea i s-a dat numele Edóm. (Cartea Genezei 25, 30)

  • Esáu a zis: „Iată, eu sunt pe moarte; la [ce-mi slujește] dreptul de întâi-născut?”. (Cartea Genezei 25, 32)

  • Iacób i-a dat lui Esáu pâine şi fiertură de linte. El a mâncat şi a băut; apoi s-a ridicat şi a plecat. Astfel şi-a dispreţuit Esáu dreptul de întâi-născut. (Cartea Genezei 25, 34)

  • Când avea patruzeci de ani, Esáu le-a luat-o de soţii pe Iudít, fiica lui Beéri, hetéul, şi pe Basemát, fiica lui Elón, hetéul. (Cartea Genezei 26, 34)

  • Când Isáac era bătrân şi ochii îi slăbiseră încât nu mai putea să vadă, l-a chemat pe Esáu, fiul său cel mai mare, şi i-a zis: „Fiul meu!”. El i-a răspuns: „Iată-mă!”. (Cartea Genezei 27, 1)

  • Rebéca asculta când Isáac îi vorbea lui Esáu, fiul său. Când Esáu a plecat la câmp să vâneze [ceva] vânat pentru tatăl său, (Cartea Genezei 27, 5)

  • Rebéca i-a zis fiului ei Iacób: „Iată, l-am auzit pe tatăl tău în timp ce îi vorbea lui Esáu, fratele tău, zicând: (Cartea Genezei 27, 6)


“Cuide de estar sempre em estado de graça.” São Padre Pio de Pietrelcina