Znaleziono 1366 Wyniki dla: Lua
(Mt 26,26-29; Mc 14,22-25; Lc 22,14-20) Căci eu am primit de la Domnul ceea ce v-am transmis: că Domnul Isus, în noaptea în care era vândut, a luat pâinea (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 11, 23)
De asemenea, după cină, a luat potirul spunând: „Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceţi aceasta, ori de câte ori beţi, în amintirea mea!”. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 11, 25)
nu am avut linişte în duhul meu pentru că nu l-am găsit pe fratele meu Tit, dar, luându-mi rămas bun de la ei, am plecat spre Macedónia. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 2, 13)
Am păgubit alte biserici, luând plată pentru slujirea voastră. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 11, 8)
Pe adevărul lui Cristos, care este în mine, nu-mi va lua nimeni din ţinuturile Aháiei această laudă. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 11, 10)
Apoi, după paisprezece ani, am urcat din nou la Ierusalím împreună cu Bárnaba, după ce îl luasem cu mine şi pe Tit. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 2, 1)
Pentru libertate ne-a eliberat Cristos. Aşadar, rămâneţi tari şi nu luaţi din nou jugul sclaviei! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 5, 1)
Puţin aluat face să dospească întreaga frământătură. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 5, 9)
Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu permite să fie luat în râs, căci ceea ce seamănă omul aceea va şi secera. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 6, 7)
şi nu luaţi parte la faptele fără rod ale întunericului, ci mai degrabă denunţaţi-le! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 5, 11)
De aceea, luaţi armura lui Dumnezeu ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi după ce veţi fi învins toate, rămâneţi [în picioare]! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 6, 13)
Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia duhului care este cuvântul lui Dumnezeu! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 6, 17)