Znaleziono 5965 Wyniki dla: Moarte pentru păcat

  • Apoi m-am plecat şi l-am adorat pe Domnul. Şi l-am binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul stăpânului meu, Abrahám, care m-a călăuzit pe drumul sigur ca s-o iau pe fiica fratelui stăpânului meu pentru fiul lui. (Cartea Genezei 24, 48)

  • Isáac s-a rugat Domnului pentru soţia sa, căci era sterilă. Domnul l-a ascultat şi Rebéca, soţia sa, a zămislit. (Cartea Genezei 25, 21)

  • Isáac îl iubea pe Esáu pentru că îi plăcea vânatul lui; Rebéca, însă, îl iubea pe Iacób. (Cartea Genezei 25, 28)

  • Esáu a zis: „Iată, eu sunt pe moarte; la [ce-mi slujește] dreptul de întâi-născut?”. (Cartea Genezei 25, 32)

  • pentru că Abrahám a ascultat de glasul meu şi a păzit ce-i de păzit în poruncile mele, hotorârile mele şi legile mele”. (Cartea Genezei 26, 5)

  • Atunci Abimélec a poruncit întregului popor, zicând: „Cine se va atinge de omul acesta sau de soţia lui va fi dat la moarte”. Izvoarele dintre Gherár şi Béer-Şéba (Cartea Genezei 26, 11)

  • Abimélec i-a zis lui Isáac: „Pleacă de la noi, căci ai devenit prea puternic pentru noi!”. (Cartea Genezei 26, 16)

  • Păstorii din Gherár s-au certat cu păstorii lui Isáac, zicând: „Apa este a noastră”. Şi a dat fântânii numele Eséc, pentru că se certaseră cu el. (Cartea Genezei 26, 20)

  • Apoi au săpat o altă fântână şi s-au certat şi pentru aceasta; de aceea a numit-o Sitná. (Cartea Genezei 26, 21)

  • S-a mutat de acolo şi a săpat o altă fântână pentru care nu s-au mai certat; şi a numit-o Rehobót, „căci acum – a zis el – Domnul ne-a făcut loc larg şi ne-a făcut să fim rodnici în ţară”. (Cartea Genezei 26, 22)

  • Isáac le-a zis: „Pentru ce veniţi la mine de vreme ce mă urâţi şi m-aţi trimis de la voi?”. (Cartea Genezei 26, 27)

  • Şi a făcut un ospăţ pentru ei şi au mâncat şi au băut. (Cartea Genezei 26, 30)


“A pessoa que nunca medita é como alguém que nunca se olha no espelho e, assim, não se cuida e sai desarrumada. A pessoa que medita e dirige seus pensamentos a Deus, que é o espelho de sua alma, procura conhecer seus defeitos, tenta corrigi-los, modera seus impulsos e põe em ordem sua consciência.” São Padre Pio de Pietrelcina