Znaleziono 285 Wyniki dla: Murit

  • I-au dat în mâna celor din Gabaón, care i-au spânzurat pe munte înaintea Domnului. Au murit toţi cei şapte împreună. Au fost ucişi în primele zile ale secerişului, la începutul secerişului orzului. (Cartea a doua a lui Samuél 21, 9)

  • Aceştia patru i s-au născut lui Rafá la Gat. Au murit de mâna lui Davíd şi de mâna slujitorilor lui. (Cartea a doua a lui Samuél 21, 22)

  • Domnul a trimis ciumă în Israél de dimineaţă până la timpul hotărât. Şi au murit din popor, de la Dan până la Béer-Şéba, şaptezeci de mii de oameni. (Cartea a doua a lui Samuél 24, 15)

  • Regele Solomón l-a trimis pe Benáia, fiul lui Iehoiáda, care l-a lovit [pe Adonía] şi el a murit. (Cartea întâi a Regilor 2, 25)

  • Regele i-a poruncit lui Benáia, fiul lui Iehoiáda, care a ieşit, l-a lovit pe Şiméi şi [acesta] a murit. Şi stăpânirea s-a întărit în mâna lui Solomón. (Cartea întâi a Regilor 2, 46)

  • Dar a murit fiul acestei femei noaptea, pentru că s-a culcat peste el. (Cartea întâi a Regilor 3, 19)

  • Hadád a auzit în Egipt că Davíd a adormit cu părinţii lui şi că Ióab, căpetenia armatei, a murit. Hadád i-a zis lui Faraón: „Dă-mi drumul ca să merg în ţara mea!”. (Cartea întâi a Regilor 11, 21)

  • Regele Roboám l-a trimis la ei pe Adorám, care era [responsabil] peste muncile forţate. Dar tot Israélul l-a ucis pe Adorám cu pietre şi el a murit. Iar regele Roboám s-a grăbit să urce într-un car ca să fugă la Ierusalím. (Cartea întâi a Regilor 12, 18)

  • Soţia lui Ieroboám s-a ridicat, a plecat şi a venit la Tirţá. Când a ajuns la pragul casei, copilul a murit. (Cartea întâi a Regilor 14, 17)

  • Când a văzut Zimrí că cetatea fusese capturată, a venit la fortăreaţa casei regelui, a dat foc casei regelui peste el şi a murit; (Cartea întâi a Regilor 16, 18)

  • Cei care îl urmau pe Omrí au fost mai puternici decât cei care îl urmau pe Tibní, fiul lui Ghinát. Tibní a murit, iar Omrí a devenit rege. (Cartea întâi a Regilor 16, 22)

  • Cei doi oameni de nimic au venit şi s-au aşezat în faţa lui. [Aceşti] oameni de nimic au dat mărturie împotriva lui Nabót, zicând: „Nabót i-a blestemat pe Dumnezeu şi pe rege!”. L-au scos afară din cetate, l-au bătut cu pietre şi a murit. (Cartea întâi a Regilor 21, 13)


“Que o Espírito Santo guie a sua inteligência, faça-o descobrir a verdade escondida na Sagrada Escritura e inflame a sua vontade para praticá-la.” São Padre Pio de Pietrelcina