Znaleziono 6 Wyniki dla: ierburi

  • Şi a zis Dumnezeu: „Pământul să facă să iasă verdeaţă, ierburi purtând sămânţă şi pomi roditori care să facă, după soiul lor, fructe, purtând în ele sămânţa lor pe pământ!”. Şi aşa a fost. (Cartea Genezei 1, 11)

  • Pământul a produs verdeaţă, ierburi purtând sămânţă după soiul lor şi pomi roditori care fac după soiul lor fructe purtând în ele sămânţa lor. Şi a văzut Dumnezeu că era bun. (Cartea Genezei 1, 12)

  • Să mănânce carnea în noaptea aceea; s-o mănânce friptă la foc, cu ázime şi cu ierburi amare! (Cartea Exodului 12, 8)

  • Să-l celebreze în luna a doua, în ziua a paisprezecea, seara! Să-l mănânce cu ázime şi ierburi amare! (Cartea Numerilor 9, 11)

  • Iúda Macabéul, împreună cu vreo zece tovarăşi, retrăgându-se în pustiu, îşi ducea viaţa în munţi în felul fiarelor împreună cu cei care erau cu el. Se hrăneau numai cu ierburi, ca să se ferească de impuritate. (Cartea a doua a Macabéilor 5, 27)

  • Căci pământul care absoarbe ploaia care cade deseori peste el şi produce ierburi folositoare pentru cei ce îl lucrează primeşte binecuvântare de la Dumnezeu. (Scrisoarea către Evrei 6, 7)


“O Senhor se comunica conosco à medida que nos libertamos do nosso apego aos sentidos, que sacrificamos nossa vontade própria e que edificamos nossa vida na humildade.” São Padre Pio de Pietrelcina