Znaleziono 37 Wyniki dla: numită divinitate

  • (Mt 26,1-5.14-16; Mc 14,1-2.10-11; In 11,47-53) Se apropia sărbătoarea Ázimelor, numită Paştele. (Evanghelia după sf. Luca 22, 1)

  • A venit, aşadar, într-o cetate din Samaría numită Síhar, aproape de ţinutul pe care Iacób i-l dăduse fiului său Iosíf. (Evanghelia după sf. Ioan 4, 5)

  • În Ierusalím, lângă Poarta Oilor, era o piscină numită în evreieşte Betésda, care avea cinci porticuri. (Evanghelia după sf. Ioan 5, 2)

  • De aceea, Isus nu mai umbla în public printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ţinut aproape de pustiu, într-o cetate numită Efraim, şi a rămas acolo împreună cu discipolii. (Evanghelia după sf. Ioan 11, 54)

  • Atunci era dus un om, olog din naştere, pe care îl puneau în fiecare zi la poarta templului, numită „Cea Frumoasă”, ca să ceară pomană de la cei care intrau în templu. (Faptele Apostolilor 3, 2)

  • Dar s-au ridicat unii din sinagoga numită a liberţilor, a cirenenilor, a alexandrinilor şi a celor din Cilícia şi Asia, ca să discute cu Ştéfan, (Faptele Apostolilor 6, 9)

  • Toţi, de la cel mai mic la cel mai mare, îl ascultau cu atenţie, spunând: „Aceasta este puterea lui Dumnezeu, cea numită «Mare»”. (Faptele Apostolilor 8, 10)

  • Iar Domnul i-a zis: „Ridică-te şi du-te pe strada numită Dreaptă şi caută-l în casa lui Iúda pe unul cu numele de Saul din Tars! Căci iată-l că se roagă (Faptele Apostolilor 9, 11)

  • Era la Cezaréea un om cu numele Cornéliu, centurion din cohorta numită „Itálica”, (Faptele Apostolilor 10, 1)

  • Trecând pe lângă o insulă numită Cáuda, cu greu am reuşit să stăpânim barca. (Faptele Apostolilor 27, 16)

  • Dacă, deci, când îi trăieşte soţul, ea va fi a altui bărbat, va fi numită adulteră, dar dacă îi moare soţul, este dezlegată de Lege, aşa că nu mai este adulteră luând un alt bărbat. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 7, 3)

  • căruia i se spusese: „În Isáac va fi numită descendenţa ta”. (Scrisoarea către Evrei 11, 18)


“Se você tem dúvidas sobre a fé é exatamente porque tem fé!” São Padre Pio de Pietrelcina