Znaleziono 777 Wyniki dla: onorează tatăl și mama
Atunci Iosíf a trimis ca să fie chemat tatăl său şi toată rudenia: cu totul, şaptezeci şi cinci de persoane. (Faptele Apostolilor 7, 14)
Apoi, dându-şi seama, s-a dus la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit Marcu, unde erau adunaţi mulţi şi se rugau. (Faptele Apostolilor 12, 12)
Apoi a ajuns la Dérbe şi la Lístra. Şi era acolo un discipol al cărui nume era Timotéi, fiul unei evreice credincioase; tatăl lui era grec. (Faptele Apostolilor 16, 1)
Voindu-l să vină cu el, Paul l-a luat şi l-a circumcis din cauza iudeilor care erau în acele locuri, căci toţi ştiau că tatăl său era grec. (Faptele Apostolilor 16, 3)
Şi s-a întâmplat că tatăl lui Públius zăcea la pat cuprins de friguri şi de dizenterie. Paul a intrat la el, s-a rugat, şi-a pus mâinile asupra lui şi l-a vindecat. (Faptele Apostolilor 28, 8)
tuturor celor care sunt în Roma, celor iubiţi de Dumnezeu, chemaţi sfinţi, har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 7)
pentru ca, într-un cuget şi într-un singur glas, să-l glorificaţi pe Dumnezeu şi pe Tatăl Domnului nostru Isus Cristos! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 15, 6)
Salutaţi-l pe Rúfus, cel ales în Domnul, ca şi pe mama lui şi a mea! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 16, 13)
har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 3)
pentru voi există un singur Dumnezeu, Tatăl, de la care vin toate şi pentru care suntem, şi un singur Domn, Isus Cristos, prin care sunt toate şi prin care suntem şi noi. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 8, 6)
apoi [va fi] sfârşitul, când el va încredinţa împărăţia lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi putere. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 15, 24)
har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos! (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 2)