Znaleziono 18 Wyniki dla: plătească

  • Dacă îţi răspunde cu pace şi ţi se deschide, tot poporul care este în ea să-ţi plătească tribut şi să-ţi slujească. (Cartea Deuteronómului 20, 11)

  • Să plătească de patru ori mieluţa din cauză că a făcut lucrul acesta şi pentru că nu s-a îndurat!”. (Cartea a doua a lui Samuél 12, 6)

  • Dumnezeu rezervă pentru fiii săi pedeapsa, îi face să plătească pentru ca să ştie. (Cartea lui Iob 21, 19)

  • A adunat o armată foarte puternică şi a pus stăpânire peste ţinuturile popoarelor şi ale stăpânilor, care au ajuns [să plătească] tribut. (Cartea întâi a Macabéilor 1, 4)

  • Nicanór avea de gând să plătească tributul care era de două mii de talánţi, pe care regele îl dădea románilor din vânzarea iudeilor capitivi. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 10)

  • Cuprins de mânie, se gândea să-i facă pe iudei să plătească pentru răul făcut de cei care-l puseseră pe fugă; de aceea, i-a poruncit celui care conducea carul său să alerge fără încetare pentru a ajunge repede la sfârşitul călătoriei. Însă judecata din cer era deja asupra lui, căci, în trufia lui, spusese: „Voi face Ierusalímul groapă comună pentru iudei când voi ajunge acolo”. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 4)


“É sempre necessário ir para a frente, nunca para trás, na vida espiritual. O barco que pára em vez de ir adiante é empurrado para trás pelo vento.” São Padre Pio de Pietrelcina