Znaleziono 19 Wyniki dla: spunem
Deci fericirea aceasta este numai pentru cel circumcis sau şi pentru cel necircumcis? Căci noi spunem: „i s-a considerat lui Abrahám credinţa ca justificare”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 9)
Într-adevăr, cuvântul Domnului a răsunat, [pornind] de la voi, nu numai în Macedónia şi Aháia, iar credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit în toate locurile, aşa încât nu mai este nevoie ca noi să spunem ceva. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 1, 8)
De fapt, vă spunem aceasta după cuvântul Domnului: noi, cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom trece înaintea celor morţi, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 4, 15)
Şi ca să spunem aşa, prin Abrahám, chiar şi Lévi, care primeşte zeciuială, este supus la zeciuială, (Scrisoarea către Evrei 7, 9)
Dacă spunem că avem comuniune cu el, dar umblăm în întuneric, minţim şi nu înfăptuim adevărul. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 1, 6)
Dacă spunem că nu avem păcat, ne înşelăm pe noi înşine, iar adevărul nu este în noi. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 1, 8)
Dacă spunem că nu am păcătuit, îl facem pe el mincinos, iar cuvântul lui nu este în noi. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 1, 10)