Znaleziono 658 Wyniki dla: viață nouă

  • Dacă cineva îl vede pe fratele său săvârşind un păcat care nu este spre moarte, să se roage şi Dumnezeu îi va da viaţa; aceasta, celor care săvârşesc un păcat care nu este spre moarte. Dar există şi un păcat care este spre moarte. Nu spun ca cineva să se roage pentru acela. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 5, 16)

  • Ştim, de asemenea, că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat capacitate să-l cunoaştem pe Cel Adevărat. Noi suntem în Cel Adevărat, în Fiul său Isus Cristos. Acesta este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 5, 20)

  • Şi acum, Doamnă, te rog – nu ca şi cum ţi-aş scrie o poruncă nouă, ci pe aceea pe care o aveam de la început – să ne iubim unii pe alţii! (Scrisoarea a doua a sf. apostol Ioan 1, 5)

  • păstraţi-vă în iubirea lui Dumnezeu, aşteptând îndurarea Domnului nostru Isus Cristos spre viaţa veşnică! (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 21)

  • şi o treime din creaturile care sunt în mare şi care au viaţă au murit şi o treime dintre corăbii au fost distruse. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 8, 9)

  • dar ei l-au învins prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit viaţa până la moarte. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 12, 11)

  • Apoi, cel de-al doilea înger a vărsat cupa sa în mare şi ea a devenit sânge ca al unui mort şi orice suflare de viaţă a pierit: tot ce era în mare. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 16, 3)

  • Apoi am văzut nişte tronuri. Celor care s-au aşezat pe ele li s-a dat judecata. [Am văzut] şi sufletele celor cărora li s-a tăiat capul din cauza mărturiei lui Isus, din cauza cuvântului lui Dumnezeu şi care nu s-au prosternat înaintea Fiarei şi nici înaintea chipului ei, nici n-au primit indiciul pe fruntea şi pe mâna lor. Ei s-au întors la viaţă şi au domnit cu Cristos o mie de ani. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 20, 4)

  • Ceilalţi dintre morţi nu au revenit la viaţă până când s-au împlinit cei o mie de ani. Aceasta este învierea cea dintâi. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 20, 5)

  • a cincea, din sardonix; a şasea, din cornalină; a şaptea, din crisolit; a opta, din beril; a noua, din topaz; a zecea, din crisopaz; a unsprezecea, din iacint; a douăsprezecea, din ametist. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 20)


“Dirás tu o mais belo dos credos quando houver noite em redor de ti, na hora do sacrifício, na dor, no supremo esforço duma vontade inquebrantável para o bem. Este credo é como um relâmpago que rasga a escuridão de teu espírito e no seu brilho te eleva a Deus”. São Padre Pio de Pietrelcina