1. După aceste lucruri şi adevăruri, a venit Senaheríb, regele Asíriei; a venit şi şi-a fixat tabăra lângă cetăţile fortificate din Iúda; şi a zis că vrea să pătrundă în ele.

2. Ezechía a văzut că Senaheríb a venit cu intenţia să lupte împotriva Ierusalímului.

3. Apoi s-a sfătuit cu căpeteniile sale şi cu vitejii săi ca să astupe izvoarele de apă care erau în afara cetăţii, iar ei l-au ajutat.

4. S-a adunat o mulţime de oameni şi au astupat toate izvoarele şi pârâul care curgea prin mijlocul acelui ţinut. Căci ziceau: „Pentru ce să vină regii Asíriei şi să găsească multă apă?”.

5. [Ezechía] şi-a făcut curaj, a reconstruit zidul care era dărâmat şi l-a ridicat până la turnuri. [A mai făcut] un alt zid pe dinafară, a întărit Mílo, cetatea lui Davíd, şi a făcut multe lănci şi scuturi.

6. A pus căpetenii de război peste popor şi i-a adunat la el în piaţa de la poarta cetăţii. Apoi le-a vorbit la inimă, zicând:

7. „Fiţi tari şi aveţi curaj! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi înaintea regelui Asíriei şi înaintea acestei mulţimi întregi care este cu el! Căci cu noi este unul mai mare decât el.

8. Cu el este un braţ de om, dar cu noi este Domnul Dumnezeul nostru, care ne va ajuta şi va lupta luptele noastre”. Poporul s-a încrezut în cuvintele lui Ezechía, regele lui Iúda.

9. După aceasta, Senaheríb, regele Asíriei, i-a trimis pe slujitorii săi la Ierusalím – el era atunci la Láchiş cu toate armatele lui – la Ezechía, regele lui Iúda, şi la întregul Iúda care era la Ierusalím să le spună:

10. „Aşa vorbeşte Senaheríb, regele Asíriei: «În ce vă puneţi încrederea, voi care sunteţi asediaţi în Ierusalím?

11. Oare nu vă amăgeşte Ezechía ca să vă dea morţii prin foamete şi prin sete când zice: ‹Domnul Dumnezeul nostru ne va scăpa din mâna regelui Asíriei›?

12. Oare nu el, Ezechía, a îndepărtat înălţimile şi altarele [Domnului], zicându-le lui Iúda şi Ierusalímului: ‹Numai în faţa unui singur altar să vă prosternați şi numai pe el să ardeţi tămâie!›?

13. Oare nu ştiţi ce am făcut eu şi părinţii mei tuturor popoarelor ţărilor? Au putut dumnezeii popoarelor ţărilor să le scape ţara din mâna mea?

14. Care dintre toţi dumnezeii acestor popoare pe care le-au nimicit părinţii mei a putut să-şi scape poporul din mâna mea ca să poată Dumnezeul vostru să vă scape din mâna mea?

15. Să nu vă înşele Ezechía şi să nu vă amăgească astfel; nu vă încredeţi în el! Căci nu a putut niciun dumnezeu al vreunui popor sau al vreunui regat să-şi scape poporul din mâna mea. Cu atât mai puţin Dumnezeul vostru vă va elibera din mâna mea»”.

16. Slujitorii lui au mai vorbit împotriva Domnului Dumnezeu şi împotriva lui Ezechía, slujitorul său.

17. Au scris o scrisoare, insultându-l pe Domnul Dumnezeul lui Israél, vorbind împotriva lui: „După cum dumnezeii popoarelor ţărilor nu au putut să-şi scape poporul din mâna mea, tot aşa nu va putea Dumnezeul lui Ezechía să-şi scape poporul din mâna mea”.

18. Apoi ei au strigat cu glas puternic în iudaică împotriva poporului din Ierusalím care era pe ziduri, ca să-i sperie şi să-i tulbure şi să poată captura cetatea.

19. Au vorbit despre Dumnezeul Ierusalímului ca despre dumnezeii popoarelor pământului care sunt lucrarea mâinilor omului.

20. Regele Ezechía şi Isaía, fiul lui Ámoţ, profetul, s-au rugat pentru aceasta şi au strigat către cer.

21. Domnul a trimis un înger care i-a nimicit pe toţi vitejii, conducătorii şi căpeteniile din tabăra regelui Asíriei, care apoi s-a întors în ţara sa cu faţa ruşinată. A intrat în casa dumnezeului său, iar cei care au ieşit din coapsele sale l-au făcut să cadă acolo de sabie.

22. Domnul i-a eliberat pe Ezechía şi pe locuitorii Ierusalímului din mâna lui Senaheríb, regele Asíriei, şi din mâna tuturor şi i-a ocrotit de jur împrejur.

23. Mulţi au adus Domnului donaţii în Ierusalím şi daruri preţioase lui Ezechía, regele lui Iúda, care, după aceea, a fost înălţat în ochii tuturor popoarelor.

24. În vremea aceea, Ezechía s-a îmbolnăvit de moarte. El a făcut o rugăciune Domnului. Domnul i-a răspuns şi i-a dat un semn miraculos.

25. Dar Ezechía n-a fost recunoscător pe măsura lucrurilor [făcute] lui, pentru că inima i s-a îngâmfat. Mânia [Domnului] a venit asupra lui, asupra lui Iúda şi asupra Ierusalímului.

26. Dar Ezechía şi-a umilit îngâmfarea inimii, el şi toţi locuitorii Ierusalímului, şi nu a mai venit mânia Domnului asupra lor în zilele lui Ezechía.

27. Ezechía a avut foarte multe bogăţii şi onoare. Şi-a făcut vistierii pentru argint, pentru aur, pentru pietre preţioase, pentru balsamuri, pentru scuturi şi pentru toate obiectele de dorit;

28. magazii pentru recoltele de grâu, de must şi de untdelemn, grajduri pentru tot felul de vite şi staule pentru turme.

29. A făcut cetăţi şi a avut din belşug proprietăţi de turme şi cirezi, căci Dumnezeu îi dăduse foarte multe bunuri.

30. Tot Ezechía a astupat gura de sus a apelor Ghihón şi le-a îndreptat în jos, spre partea de vest a cetăţii lui Davíd. Ezechía a avut succes în toate lucrările lui.

31. Însă atunci când interpreţii căpeteniilor din Babilón fuseseră trimişi la el ca să întrebe despre semnul miraculos care fusese în ţară, Domnul l-a abandonat ca să-l pună la încercare şi să cunoască tot ce era în inima lui.

32. Celelalte fapte ale lui Ezechía şi bunătatea lui sunt scrise în Viziunea lui Isaía, fiul lui Ámoţ, profetul, în Cartea Regilor lui Iúda şi ai lui Israél.

33. Ezechía a adormit cu părinţii săi şi l-au îngropat în locul cel mai de sus al mormintelor fiilor lui Davíd. Întregul Iúda şi locuitorii Ierusalímului i-au adus cinste la moartea lui. Şi a devenit rege Manáse, fiul lui, în locul său.




Livraria Católica

Conheça esses e outros livros em nossa livraria.




“Agradeça sempre ao Pai eterno por sua infinita misericórdia”. São Padre Pio de Pietrelcina