1. După ce Alexándru l-a lovit pe Fílip Macedoneanul, care a ieşit din ţinutul Chitím, şi l-a bătut pe Dárius, regele perşilor şi al mezilor, a domnit în locul lui mai întâi peste Eláda.

2. A purtat multe războaie, a pus stăpânire peste fortăreţe şi a ucis regi de pe pământ.

3. A ajuns până la marginile pământului şi a luat pradă de la multe popoare. Pământul s-a liniştit înaintea lui; i s-a înălţat inima şi s-a umplut de mândrie.

4. A adunat o armată foarte puternică şi a pus stăpânire peste ţinuturile popoarelor şi ale stăpânilor, care au ajuns [să plătească] tribut.

5. După acestea, a căzut la pat şi şi-a dat seama că va muri.

6. I-a chemat pe slujitorii săi cei mai renumiţi, pe cei care crescuseră cu el din tinereţe şi le-a împărţit imperiul său când era încă în viaţă.

7. Alexándru a domnit timp de doisprezece ani; apoi a murit.

8. Slujitorii lui au pus stăpânire fiecare asupra ţinutului său.

9. După moartea lui, toţi şi-au pus coroanele. Apoi, fiii lor după ei, timp de mulţi ani, au înmulţit relele pe pământ.

10. Din ei a ieşit un vlăstar păcătos, Antióh Epifánul, fiul regelui Antióh, care a fost ostatic la Róma. El a devenit rege în anul o sută treizeci şi şapte al domniei grecilor.

11. În acele zile, au ieşit din Israél fii nelegiuiţi care îi îndemnau pe mulţi, zicând: „Hai să încheiem o alianţă cu neamurile din jurul nostru, căci de când ne-am separat de ei, multe rele ni s-au întâmplat!”.

12. Şi cuvântul a fost plăcut în ochii lor.

13. Unii din popor au fost dispuşi să meargă la rege ca să le dea putere să împlinească prescripţiile neamurilor.

14. Au construit un gimnaziu la Ierusalím, după obiceiul neamurilor.

15. Au înlăturat [semnele] circumciziei, s-au îndepărtat de alianţa sfântă, s-au unit cu neamurile şi s-au vândut ca să săvârşească răul.

16. Când s-a întărit domnia lui Antióh, s-a gândit să ia în stăpânire şi ţara Egiptului ca să stăpânească peste două regate.

17. A mers împotriva Egiptului cu o mulţime impunătoare, cu care, cu elefanţi, cu cai şi cu o flotă mare.

18. A purtat război cu Ptoleméu, regele Egiptului. Ptoleméu a dat înapoi din faţa lui şi a fugit; şi au căzut mulţi răniţi.

19. A cucerit cetăţile întărite din ţara Egiptului şi a luat pradă din ţara Egiptului.

20. Antióh s-a întors după ce a bătut Egiptul în anul o sută patruzeci şi trei. A urcat împotriva Israélului şi a venit la Ierusalím cu o mulţime impunătoare.

21. A intrat în sanctuar cu trufie şi a luat altarul de aur, candelabrul pentru lumină şi toate instrumentele lui,

22. masa punerii înainte, amforele, lighenele, cupele de aur, catapeteasma, coroanele şi podoaba care era pe faţada templului: pe toate le-a luat.

23. A luat argintul, aurul şi obiectele preţioase; a luat tezaurele ascunse pe care le-a găsit.

24. A luat toate şi a mers în ţara lui după ce a făcut un masacru şi a vorbit cu trufie mare.

25. A fost un mare plânset în Israél, în toate locurile sale.

26. Au suspinat principii şi bătrânii, fecioarele şi tinerii şi-au pierdut vlaga, iar frumuseţea femeilor s-a ofilit.

27. Toţi mirii înălţau bocete şi curgeau lacrimi în camera miresei.

28. Pământul s-a cutremurat pentru locuitorii lui şi toată casa lui Israél a fost învăluită de ruşine.

29. După doi ani de zile, regele a trimis un principe ca să adune tributul în cetăţile lui Iúda; [acesta] a intrat în Ierusalím cu o mulţime impunătoare.

30. Le-a spus cu viclenie cuvinte de pace şi l-au crezut. Dar, pe neaşteptate, s-a năpustit asupra cetăţii; a făcut un mare măcel şi a ucis mult popor din Israél.

31. A luat pradă din cetate, i-a dat foc şi i-a dărâmat casele şi zidul de jur împrejur.

32. Au luat captivi femeile şi copiii şi au pus stăpânire peste animale.

33. Au întărit cetatea lui Davíd cu un zid mare şi puternic şi cu turnuri puternice şi au transformat-o într-o fortăreaţă pentru ei.

34. Au pus acolo un popor păcătos, oameni fărădelege care s-au întărit în ea.

35. Au aşezat acolo arme şi hrană, au adunat prada din Ierusalím şi a devenit o mare cursă.

36. A devenit o capcană pentru sanctuar şi un adversar malefic pentru Israél în toate.

37. Au vărsat sânge nevinovat în jurul sanctuarului şi au profanat sanctuarul.

38. Locuitorii Ierusalímului au fugit din cauza lor şi [Ierusalímul] a devenit locuinţă a străinilor; [cetatea] a devenit străină pentru cei născuţi în ea şi copiii ei au părăsit-o.

39. Sanctuarul ei a fost devastat ca un pustiu, sărbătorile ei s-au transformat în plâns, iar [zilele] ei de sabát în ruşine şi cinstea ei în batjocură.

40. Pe cât era cinstea ei, pe atât s-a înmulţit necinstea; şi măreţia ei s-a schimbat în plânset.

41. Regele a scris întregului său regat ca toţi să fie un singur popor.

42. Fiecare să-şi părăsească obiceiurile proprii! Şi toate popoarele s-au supus cuvântului regelui.

43. Mulţi din Israél au primit cu plăcere cultul lui, au adus jertfe idolilor şi au profanat [ziua] de sabát.

44. Regele a trimis scrisori prin mesageri la Ierusalím şi în toate cetăţile lui Iúda ca să se poarte după obiceiuri străine ţării;

45. să interzică arderile de tot, jertfele şi libaţiunile din sanctuar şi să profaneze [zilele] de sabát şi de sărbătoare,

46. să necinstească sanctuarul şi sfinţii;

47. să construiască altare, incinte şi temple pentru idoli; să jertfească porci şi animale impure;

48. să-i lase pe fiii lor necircumcişi, să-şi facă sufletele abominábile cu orice fel de lucruri impure şi profanate;

49. să uite legea şi să-i schimbe toate prescrierile.

50. Cine nu va fi făcut după cuvântul regelui, să fie dat la moarte!

51. Toate aceste cuvinte le-a scris [regele] întregului său regat. A pus supraveghetori peste tot pământul şi a poruncit tututor cetăţilor lui Iúda să aducă jertfe, cetate după cetate.

52. Mulţi din popor s-au unit cu ei, toţi cei care au abandonat legea şi au făcut rele pe pământ.

53. L-au constrâns pe Israél [să fugă] în locuri ascunse şi în toate refugiile lor.

54. În ziua a cincisprezecea a lui Casléu, în anul o sută patruzeci şi cinci, a construit urâciunea pustiirii pe altar; iar în cetăţile lui Iúda, de jur împrejur, a construit altare.

55. Aduceau jertfe la uşile caselor şi în pieţe.

56. Cărţile legii pe care le-au găsit, rupându-le, le-au ars în foc.

57. Dacă se descoperea la cineva vreo Carte a Alianţei şi dacă cineva urma legea, hotărârea regelui îl dădea la moarte.

58. În puterea lor, [astfel] acţionau în Israél împotriva celor pe care-i descopereau în cetăţi lună de lună.

59. În ziua a douăzeci şi cincea a lunii, aduceau jertfe pe altarul care se afla pe [locul] altarului [templului].

60. Pe femeile care-şi tăiau împrejur copiii le-au ucis – conform hotărârii –

61. cu pruncii lor agăţaţi de gâtul lor, au măcelărit familiile lor şi pe cei care au făcut tăierea lor împrejur.

62. Însă mulţi în Israél au prins curaj şi au găsit în ei puterea să nu mănânce lucruri impure.

63. Au acceptat să moară decât să se contamineze cu mâncăruri şi să profaneze alianţa cea sfântă. Şi au murit.

64. A fost o foarte mare mânie asupra Israélului.





“Nas tribulações é necessário ter fé em Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina