Encontrados 118 resultados para: întuneric

  • Dacă un om ar avea mulţi ani, să se bucure de toţi! Îşi va aminti de zilele de întuneric, căci vor fi multe. Tot ceea ce vine este deşertăciune. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 11, 8)

  • Dar cei nelegiuiţi, gândindu-se să oprime poporul sfânt, ei, care erau legaţi în întuneric şi prizonieri ai nopţii îndelungate, încuiaţi sub acoperişuri, zăceau fugari de providenţa veşnică. (Cartea Înţelepciunii 17, 2)

  • Dar aceia erau vrednici să fie lipsiţi de lumină şi închişi în întuneric, închizându-i şi păzindu-i pe fiii tăi, prin care lumina incoruptibilă a legii tale avea să fie dată lumii. (Cartea Înţelepciunii 18, 4)

  • Revino la Cel Preaînalt şi întoarce-te de la nedreptate, căci el conduce din întuneric la lumina mântuirii şi urăşte mult ceea ce este abominábil! (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 17, 26)

  • Omul care încalcă patul său, zicând în inima lui:„Cine mă vede? Întuneric este în jurul meu şi pereţii mă ascund; nimeni nu mă vede. De ce să mă preocup de păcatele mele? Cel Preaînalt nu-şi va aduce aminte”. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 23, 18)

  • Vai de cei care spun că răul este bine şi binele rău, care stabilesc întunericul drept lumină şi lumina drept întuneric, care stabilesc amarul dulce şi dulcele amar. (Cartea profetului Isaía 5, 20)

  • Vor fremăta împotriva lui în ziua aceea ca freamătul mării; vor privi către ţară, şi, iată, întuneric, strâmtorare, iar lumina se va întuneca din cauza norilor săi. (Cartea profetului Isaía 5, 30)

  • fie că va privi spre pământ, iată, strâmtorare, întuneric şi beznă apăsătoare; dar întunericul va fi risipit, (Cartea profetului Isaía 8, 22)

  • Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină. (Cartea profetului Isaía 9, 1)

  • Vai de cei care-şi ascund planul departe de Domnul, iar faptele lor sunt în întuneric şi zic: «Cine ne vede şi cine ne cunoaşte?»! (Cartea profetului Isaía 29, 15)

  • În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii, iar ochii orbilor vor vedea din beznă şi întuneric. (Cartea profetului Isaía 29, 18)

  • să deschizi ochii celor orbi, să-i scoţi din închisoare pe cei captivi şi din temniţă, pe cei care locuiesc în întuneric. (Cartea profetului Isaía 42, 7)


“Quando fizer o bem, esqueça. Se fizer o mal, pense no que fez e se arrependa.” São Padre Pio de Pietrelcina