Encontrados 210 resultados para: Ascultat

  • să ne sculăm şi să urcăm la Bétel şi voi face un altar lui Dumnezeu, care m-a ascultat în ziua strâmtorării mele şi care a fost cu mine pe drumul pe care am mers!”. (Cartea Genezei 35, 3)

  • Haideţi mai degrabă să-l vindem ismaelíţilor şi să nu fie mâna noastră asupra lui, pentru că este fratele nostru şi carne din carnea noastră!”. Şi fraţii lui l-au ascultat. (Cartea Genezei 37, 27)

  • Chiar dacă ea îi vorbea lui Iosíf zi de zi, el n-a ascultat-o să se culce lângă ea şi să fie cu ea. (Cartea Genezei 39, 10)

  • Îşi spuneau unul către altul: „Într-adevăr, noi suntem vinovaţi faţă de fratele nostru Iosíf, pentru că am văzut strâmtorarea sufletului său când se ruga de noi şi nu l-am ascultat. De aceea a venit peste noi strâmtorarea aceasta”. (Cartea Genezei 42, 21)

  • Rubén le-a răspuns: „Oare nu v-am spus să nu săvârşiţi păcat împotriva copilului? Dar voi nu m-aţi ascultat. Acum, iată, sângele lui caută [răzbunare] la noi!”. (Cartea Genezei 42, 22)

  • Aşa le-a vorbit Moise fiilor lui Israél, dar ei n-au ascultat de Moise, din cauza deznădejdii şi a sclaviei grele. (Cartea Exodului 6, 9)

  • Moise a vorbit înaintea Domnului şi a zis: ,,Iată că fiii lui Israél nu m-au ascultat! Cum o să mă asculte Faraón, de vreme ce eu nu sunt îndemânatic la vorbire?”. (Cartea Exodului 6, 12)

  • Inima lui Faraón s-a împietrit şi nu i-a ascultat, precum spusese Domnul. (Cartea Exodului 7, 13)

  • şi să-i spui: «Domnul Dumnezeul evreilor m-a trimis la tine, zicând: ‹Lasă poporul meu [să plece] ca să-mi slujească în pustiu!›! Dar, iată, până acum n-ai ascultat! (Cartea Exodului 7, 16)

  • La fel însă au făcut şi magii Egiptului prin vrăjitoriile lor. Şi s-a împietrit inima lui Faraón şi nu i-a ascultat, precum spusese Domnul. (Cartea Exodului 7, 22)

  • Faraón a văzut că i s-a dat răgaz şi şi-a împietrit inima şi n-a ascultat de ei, după cum spusese Domnul. (Cartea Exodului 8, 11)

  • Magii i-au zis lui Faraón: ,,Acesta este degetul lui Dumnezeu!”. Dar s-a împietrit inima lui Faraón şi n-a ascultat de ei, după cum spusese Domnul. (Cartea Exodului 8, 15)


“A caridade é o metro com o qual o Senhor nos julgará.” São Padre Pio de Pietrelcina