Encontrados 210 resultados para: Ascultat

  • Femeia a venit la Saul, l-a văzut foarte înspăimîntat şi i-a zis: „Iată, slujitoarea ta a ascultat glasul tău; mi-am riscat viaţa ascultând cuvintele tale pe care mi le-ai spus! (Cartea întâi a lui Samuél 28, 21)

  • El a refuzat şi a zis: „Nu mănânc”. Dar slujitorii lui şi femeia au insistat şi el a ascultat de glasul lor. S-a ridicat de la pământ şi s-a aşezat pe pat. (Cartea întâi a lui Samuél 28, 23)

  • A şaptea zi copilul a murit. Slujitorii lui Davíd s-au temut să-i facă cunoscut că a murit copilul. Căci ziceau: „Când copilul era viu, i-am vorbit şi nu ne-a ascultat. Cum să-i spunem: «A murit copilul»?”. (Cartea a doua a lui Samuél 12, 18)

  • Domnul i-a zis: „Am ascultat rugăciunea şi cererea pe care le-ai făcut înaintea mea. Am sfinţit casa aceasta pe care ai zidit-o ca să pun în ea numele meu pentru totdeauna, iar ochii mei şi inima mea vor fi acolo în toate zilele. (Cartea întâi a Regilor 9, 3)

  • Dar regele nu a ascultat de popor, căci a fost orânduit de Domnul ca să se împlinească cuvântul său pe care i l-a spus lui Ieroboám, fiul lui Nebát, prin Ahía din Şílo. (Cartea întâi a Regilor 12, 15)

  • «Aşa vorbeşte Domnul: ‹Nu urcaţi şi nu luptaţi împotriva fraţilor voştri, fiii lui Israél! Fiecare dintre voi să se întoarcă la casa lui, căci de la mine a fost lucrul acesta!› »”. Ei au ascultat de cuvântul Domnului şi s-au întors acasă, după cuvântul Domnului. (Cartea întâi a Regilor 12, 24)

  • Ben-Hadád l-a ascultat pe regele Asa; a trimis căpeteniile vitejilor pe care îi avea împotriva cetăţilor lui Israél. Ei au lovit [cetăţile] Ión, Dan, Ábel-Bet-Maáca, tot Chinerótul şi tot ţinutul lui Neftáli. (Cartea întâi a Regilor 15, 20)

  • Domnul a ascultat glasul lui Ilíe şi s-a întors sufletul copilului în el şi a fost viu. (Cartea întâi a Regilor 17, 22)

  • Fă-ţi o armată ca armata pe care ai pierdut-o, cai şi care, ca să luptăm cu ei în câmpie şi vom fi mai puternici decât ei”. El a ascultat de sfatul lor şi a făcut aşa. (Cartea întâi a Regilor 20, 25)

  • Atunci el i-a zis: „Pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului, iată, când vei pleca de la mine, un leu te va ucide!”. Şi, când a plecat de la el, l-a întâlnit un leu şi l-a ucis. (Cartea întâi a Regilor 20, 36)

  • Ioaház s-a rugat înaintea Domnului, iar Domnul l-a ascultat, căci a văzut oprimarea lui Israél, întrucât îi oprima regele din Arám. (Cartea a doua a Regilor 13, 4)

  • Dar Amasía nu l-a ascultat. Ióas, regele lui Israél, a mers şi s-au privit în faţă la Bet-Şémeş care este în Iúda. (Cartea a doua a Regilor 14, 11)


“Caminhe com alegria e com o coração o mais sincero e aberto que puder. E quando não conseguir manter esta santa alegria, ao menos não perca nunca o valor e a confiança em Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina