Encontrados 136 resultados para: Locuinţa

  • Cel care are locuinţa deasupra cerurilor veghează şi ajută locul acela. Iar pe toţi cei care se apropie ca să facă rău, îi loveşte şi îi nimiceşte. (Cartea a doua a Macabéilor 3, 39)

  • Dar el, socotind cu nobilă înţelepciune, vrednică de vârsta sa şi de autoritatea pe care i-o dădea bătrâneţea, de strălucita sa cărunteţe şi de purtarea sa frumoasă încă din copilărie, dar mai ales de legea sfântă dată de Dumnezeu, a răspuns pe faţă că pot să-l trimită imediat în locuința morţilor: (Cartea a doua a Macabéilor 6, 23)

  • Să-i înghiţim de vii ca locuinţa morţilor, întregi precum cei care coboară în groapă! (Cartea Proverbelor 1, 12)

  • Blestemul Domnului este în casa celui vinovat, dar locuinţa celor drepţi el o binecuvântează. (Cartea Proverbelor 3, 33)

  • Picioarele ei coboară la moarte, paşii ei duc la locuinţa morţilor. (Cartea Proverbelor 5, 5)

  • Casa ei este calea spre locuinţa morţilor, coborâre spre camerele morţii. (Cartea Proverbelor 7, 27)

  • Locuinţa şi împărăţia morţii sunt înaintea Domnului, cu atât mai mult inimile fiilor oamenilor! (Cartea Proverbelor 15, 11)

  • Cărarea vieţii urcă pentru cei prudenţi ca să-i îndepărteze de locuinţa morţilor, de jos. (Cartea Proverbelor 15, 24)

  • Comoară plăcută şi untdelemn sunt în locuinţa celui înţelept, dar omul nesimţit le înghite. (Cartea Proverbelor 21, 20)

  • Tu îl loveşti cu nuiaua, dar îi salvezi sufletul din locuinţa morţilor. (Cartea Proverbelor 23, 14)

  • Nu sta la pândă, vinovatule, la locuinţa celui drept şi nu jefui locul odihnei sale! (Cartea Proverbelor 24, 15)

  • După cum locuinţa şi împărăţia morţilor nu se satură, tot aşa nu se satură ochii omului. (Cartea Proverbelor 27, 20)


“Enquanto estivermos vivos sempre seremos tentados. A vida é uma contínua luta. Se às vezes há uma trégua é para respirarmos um pouco.” São Padre Pio de Pietrelcina