Encontrados 90 resultados para: Sărac

  • ei au făcut să vină la el strigătul celui sărac, iar [Dumnezeu] ascultă strigătul celor nevoiaşi. (Cartea lui Iob 34, 28)

  • zain Acest sărac a strigat şi Domnul l-a ascultat şi l-a scăpat din toate strâmtorările sale. (Cartea Psalmilor 34, 7)

  • Toate oasele mele vor zice: „Cine e ca tine, Doamne?”. Tu, care mântuieşti pe cel sărac de [mâna] celor mai puternici decât el, pe cel sărac şi pe cel nevoiaş de cei ce-i jefuiesc. (Cartea Psalmilor 35, 10)

  • het Cei nelegiuiţi scot sabia, îşi încordează arcul, ca să-l doboare pe cel umilit şi sărac, ca să-i sfâşie pe cei care urmează căi drepte. (Cartea Psalmilor 37, 14)

  • Fericit este acela care se îngrijeşte de cel sărac, căci Domnul îl salvează în ziua cea rea. (Cartea Psalmilor 41, 2)

  • Dumnezeule, vieţuitoarele tale au locuit în [ţara] pe care ai pregătit-o în iubirea ta pentru cel sărac. (Cartea Psalmilor 68, 11)

  • Iar eu sunt sărman şi sărac; Dumnezeule, grăbeşte-te [să mă ajuţi]! Tu eşti ajutorul şi eliberatorul meu: Doamne, nu întârzia! (Cartea Psalmilor 70, 6)

  • Va avea milă de cel sărac şi de cel sărman şi va mântui sufletele sărmanilor. (Cartea Psalmilor 72, 13)

  • Cel asuprit să nu plece umilit de la tine, cel sărac şi cel sărman să laude numele tău! (Cartea Psalmilor 74, 21)

  • Faceţi dreptate celui sărac şi orfanului, daţi dreptate celui umil şi celui sărman! (Cartea Psalmilor 82, 3)

  • Eu sunt sărac şi în prag de moarte încă din tinereţe; sunt neajutorat, strivit de spaimele tale. (Cartea Psalmilor 88, 16)

  • Pentru că nu şi-a adus aminte să arate îndurare şi i-a urmărit pe cel sărac, pe cel lipsit şi pe cel cu inima zdrobită, până la moarte. (Cartea Psalmilor 109, 16)


“Se precisamos ter paciência para suportar os defeitos dos outros, quanto mais ainda precisamos para tolerar nossos próprios defeitos!” São Padre Pio de Pietrelcina