Encontrados 727 resultados para: nici

  • nici nu este slujit de mâini omeneşti ca şi cum ar avea nevoie de ceva, el care dă tuturor viaţă, suflare şi toate. (Faptele Apostolilor 17, 25)

  • şi le-a spus: „L-aţi primit pe Duhul Sfânt când aţi crezut?”. Dar ei au răspuns: „Nici n-am auzit că este Duh Sfânt”. (Faptele Apostolilor 19, 2)

  • Între timp, [acolo] unii strigau una, alţii, alta, într-atât era de învălmăşită adunarea, şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentru ce se adunaseră. (Faptele Apostolilor 19, 32)

  • I-aţi adus aici pe oamenii aceştia care nu sunt nici profanatori ai templului, nici nu au rostit blasfemii faţă de zeiţa noastră. (Faptele Apostolilor 19, 37)

  • Nu am râvnit nici argintul, nici aurul, nici haina nimănui; (Faptele Apostolilor 20, 33)

  • căci saduceii spun că nu este înviere, nici înger şi nici duh, pe când fariseii mărturisesc şi una, şi alta. (Faptele Apostolilor 23, 8)

  • Şi nici în templu, nici în sinagogi, nici într-o cetate nu m-au găsit certându-mă sau provocând răscularea mulţimii. (Faptele Apostolilor 24, 12)

  • De fapt, nici n-ar putea să-ţi dovedească lucrurile de care mă acuză acum. (Faptele Apostolilor 24, 13)

  • În timp ce făceam aceasta, nu în mijlocul mulţimii şi nici în zarvă, m-au găsit purificat în templu (Faptele Apostolilor 24, 18)

  • Atunci Paul a început să se apere: „Nu am păcătuit cu nimic nici împotriva Legii iudeilor, nici împotriva templului şi nici împotriva Cezárului”. (Faptele Apostolilor 25, 8)

  • Nici soarele, nici stelele nu mai străluciseră de multe zile, iar vântul nu slăbea deloc, astfel încât de-acum se spulberase orice speranţă că ne vom salva. (Faptele Apostolilor 27, 20)

  • Căci nu cel care pe dinafară [se arată iudeu] este iudeu, nici circumcízia nu este aceea [care apare] pe dinafară, în trup. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 2, 28)


“Reflita no que escreve, pois o Senhor vai lhe pedir contas disso.” São Padre Pio de Pietrelcina