Encontrados 131 resultados para: nimicit

  • Domnul a trimis un înger care i-a nimicit pe toţi vitejii, conducătorii şi căpeteniile din tabăra regelui Asíriei, care apoi s-a întors în ţara sa cu faţa ruşinată. A intrat în casa dumnezeului său, iar cei care au ieşit din coapsele sale l-au făcut să cadă acolo de sabie. (Cartea a doua a Cronicilor 32, 21)

  • Dar Manáse i-a făcut pe Iúda şi pe locuitorii Ierusalímului să rătăcească, făcând mai rău decât popoarele pe care le-a nimicit Domnul dinaintea fiilor lui Israél. (Cartea a doua a Cronicilor 33, 9)

  • Au ars casa lui Dumnezeu, au dărâmat zidul Ierusalímului; au ars în foc toate clădirile sale şi a nimicit toate obiectele sale preţioase. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 19)

  • Dar, în marea ta îndurare, nu i-ai nimicit şi nu i-ai părăsit, căci tu eşti un Dumnezeu binevoitor şi îndurător. (Cartea lui Nehemía 9, 31)

  • L-a capturat pe Arfaxád în munţii Ragáu şi l-a străpuns cu suliţele lui; l-a nimicit până la [sfârşitul] acelei zile. (Cartea Iudítei 1, 15)

  • A luat în stăpânire ţinuturile Cilíciei, i-a nimicit pe toţi cei care i se împotriveau şi a ajuns până la hotarele dinspre sud ale lui Iafét, în faţa Arábiei. (Cartea Iudítei 2, 25)

  • A coborât în câmpia Damáscului în zilele secerişului grânelor. A dat foc tuturor ogoarelor şi a nimicit turmele şi cirezile; a prădat cetăţile lor, le-a devastat câmpiile şi i-a trecut pe toţi tinerii lor prin ascuţişul sabiei. (Cartea Iudítei 2, 27)

  • I-a aşezat în ţara amoréilor şi pe toţi cei din Esebón i-au nimicit prin puterea lor. Trecând Iordánul, au luat în stăpânire tot ţinutul muntos. (Cartea Iudítei 5, 15)

  • Dar nu vei muri până când nu vei fi nimicit împreună cu ei. (Cartea Iudítei 6, 8)

  • Iudeii i-au bătut pe toţi duşmanii lor cu lovituri de sabie, i-au ucis şi i-au nimicit. Au făcut ce au vrut cu cei care îi urau. (Cartea Estérei 10, 5)

  • În fortăreaţa Súsa, iudeii au ucis şi au nimicit cinci sute de oameni: (Cartea Estérei 10, 6)

  • Cine-i va da de veste că vreau să-i vorbesc? Dacă cineva vorbeşte, va fi nimicit. (Cartea lui Iob 37, 20)


“As almas! As almas! Se alguém soubesse o preço que custam”. São Padre Pio de Pietrelcina