Encontrados 216 resultados para: picioare
Preoţii stăteau la slujirea lor; levíţii erau cu instrumentele cântării Domnului pe care le-a făcut regele Davíd ca să-l laude pe Domnul – căci în veac este îndurarea lui! Când Davíd îl lăuda cu mâinile sale, preoţii cu trâmbiţele erau în faţa lor, iar tot Israélul stătea în picioare. (Cartea a doua a Cronicilor 7, 6)
În anul al treizeci şi nouălea al domniei sale, Asá s-a îmbolnăvit de picioare şi boala lui a devenit foarte grea. Însă nici în timpul bolii sale nu l-a căutat pe Domnul, ci pe vindecători. (Cartea a doua a Cronicilor 16, 12)
Iosafát a stat [în picioare] în mijlocul adunării lui Iúda şi a Ierusalímului, în casa Domnului, înaintea curţii celei noi. (Cartea a doua a Cronicilor 20, 5)
S-au sculat dimineaţa şi au ieşit spre pustiul Técoa. În timp ce ieşeau, Iosafát a stat [în picioare] şi le-a zis: „Ascultaţi-mă, Iúda şi voi, locuitori ai Ierusalímului! Credeţi în Domnul Dumnezeul vostru şi veţi fi întăriţi! Aveţi încredere în profeţii lui şi veţi avea succes!”. (Cartea a doua a Cronicilor 20, 20)
Ióas, regele lui Israél, a trimis să spună lui Amasía, regele lui Iúda: ,,Spinul care este în Libán a trimis să spună cedrului care este în Libán: «Dă-o pe fiica ta de soţie fiului meu!». Dar animalele sălbatice din Libán au trecut şi au călcat spinul în picioare. (Cartea a doua a Cronicilor 25, 18)
Ésdra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci era mai sus decât tot poporul. Când a deschis-o, tot poporul s-a ridicat în picioare. (Cartea lui Nehemía 8, 5)
Iósue, Baní, Şerebía, Iamín, Acúb, Şabtái, Hodía, Maaséia, Chelitá, Azaría, Iozabád, Hanán, Peláia şi levíţii explicau poporului legea, iar poporul stătea în picioare. (Cartea lui Nehemía 8, 7)
Raguél a sărit în picioare, l-a îmbrăţişat şi a plâns. Apoi i-a zis: „Binecuvântarea să fie cu tine, copile! Eşti [fiul] unui tată cinstit şi bun. O, ce rău nefericit că a fost orbit un om drept şi care dădea de pomană!”. Şi, căzând pe grumazul lui Tobía, fratele său, a plâns. (Cartea lui Tobía 7, 6)
Tobít s-a ridicat şi, împiedicându-se în picioare, a venit la ieşirea curţii. (Cartea lui Tobía 11, 10)
Şi-a pus sandale în picioare, şi-a luat brăţări, lănţişoare, inele, cercei şi toate podoabele ei şi s-a înfrumuseţat foarte mult spre seducerea ochilor bărbaţilor care ar fi văzut-o. (Cartea Iudítei 10, 4)
Regele a întins sceptrul de aur către Estéra, iar ea s-a ridicat şi a stat în picioare înaintea regelui. (Cartea Estérei 9, 4)
Se va rezema de casa lui, dar nu va sta [în picioare], se va prinde de ea, dar nu va ţine. (Cartea lui Iob 8, 15)