Encontrados 79 resultados para: prea

  • Cine este cel care ar putea să tăinuiască planul fără să ştie? Da, ţi-am făcut cunoscut, dar nu am priceput. Erau fapte prea minunate pentru mine, pe care nu le cunoşteam. (Cartea lui Iob 42, 3)

  • Pune capăt răutăţii celor nelegiuiţi şi întăreşte-l pe cel drept tu, care cercetezi inimile şi rărunchii, Dumnezeule [prea]drept! (Cartea Psalmilor 7, 10)

  • (26) La fiecare pas îi merge bine întotdeauna, judecăţile tale sunt prea înalte înaintea lui; îi dispreţuieşte pe toţi asupritorii săi. (Cartea Psalmilor 10, 5)

  • Sufletul meu a locuit prea mult printre cei care urăsc pacea. (Cartea Psalmilor 120, 6)

  • Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi, căci suntem prea sătui de ocară! (Cartea Psalmilor 123, 3)

  • Prea sătul ne este sufletul de batjocurile celor care ne urăsc, de dispreţul celor îngâmfaţi. (Cartea Psalmilor 123, 4)

  • Cântare a treptelor. A lui Davíd. Doamne, eu nu am o inimă îngâmfată, nici nu privesc cu trufie; nu umblu după lucruri prea mari şi prea înalte pentru mine. (Cartea Psalmilor 131, 1)

  • Minunată este pentru mine cunoaşterea ta, prea înaltă ca să o pot [înţelege]. (Cartea Psalmilor 139, 6)

  • Ei voiau să-l întoarcă, spunând: „Nu vom putea decât să ne salvăm sufletele acum. Ne vom întoarce noi şi fraţii noştri şi vom lupta împotriva lor. Acum suntem prea puţini”. (Cartea întâi a Macabéilor 9, 9)

  • umilit cu ajutorul Domnului de către cei pe care îi considera că sunt de nimic – şi-a aruncat veşmântul de glorie şi, pornind singur ca un sclav fugar în pustiu, a ajuns la Antiohía, încă prea norocos după distrugerea armatei. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 35)

  • După ce a adunat de la fiecare, a trimis cam două mii de drahme la Ierusalím pentru jertfa pentru păcat – o faptă prea frumoasă şi nobilă – cu gândul la înviere. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 43)

  • Dacă este bine alcătuită, aceasta am voit-o şi eu; iar dacă este prea simplă şi săracă, atât mi-a stat în putere. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 38)


“Sigamos o caminho que nos conduz a Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina