Encontrados 3 resultados para: promisiuni divine

  • Aşadar, iubiţilor, având noi aceste promisiuni, să ne purificăm de orice pată a trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 7, 1)

  • Acum însă el a primit o slujire cu atât mai deosebită, cu cât mai înaltă este alianţa al cărei mijlocitor este el, deoarece aceasta este întemeiată pe promisiuni mai bune. (Scrisoarea către Evrei 8, 6)

  • Prin credinţă, s-a stabilit în Țara Promisă ca un străin şi a locuit în corturi împreună cu Isáac şi Iacób, care sunt împreună-moştenitori ai acestei promisiuni, (Scrisoarea către Evrei 11, 9)


“Que Maria seja toda a razão da sua existência e o guie ao porto seguro da eterna salvação. Que Ela lhe sirva de doce modelo e inspiração na virtude da santa humildade.” São Padre Pio de Pietrelcina