Encontrados 316 resultados para: puterea

  • Şi a zis: „Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, oare nu eşti tu Dumnezeu în ceruri şi nu stăpâneşti tu peste toate domniile popoarelor? Oare nu sunt în mâna ta tăria şi puterea? Nimeni nu poate să stea înaintea ta. (Cartea a doua a Cronicilor 20, 6)

  • Şi chiar dacă merge şi tu te vei arăta puternic în luptă, Dumnezeu te va face să cazi înaintea duşmanului, întrucât Dumnezeu are puterea să te ajute şi să te facă să cazi”. (Cartea a doua a Cronicilor 25, 8)

  • Mi-a fost ruşine să-i cer regelui armată şi călăreţi ca să ne ajute împotriva duşmanului pe cale, căci îi spusesem regelui: „Mâna Dumnezeului nostru este spre binele celor care îl caută, iar puterea şi mânia lui sunt împotriva celui care îl abandonează”. (Cartea lui Ésdra 8, 22)

  • Ei sunt slujtorii tăi şi poporul tău pe care l-ai răscumpărat prin puterea ta cea mare şi cu braţul tău puternic. (Cartea lui Nehemía 1, 10)

  • Însă Iúda zicea: „Puterea celui care cară slăbeşte şi praful se măreşte; nu vom putea să reconstruim zidul”. (Cartea lui Nehemía 4, 4)

  • şi le-am zis: „Noi i-am răscumpărat, după puterea noastră, pe fraţii noştri iudei care fuseseră vânduţi neamurilor, iar voi îi vindeţi pe fraţii voştri ca să ne fie vânduţi nouă?”. Ei au tăcut şi nu au găsit răspuns. (Cartea lui Nehemía 5, 8)

  • Tobít a ieşit în întâmpinarea nurorii sale bucurându-se şi binecuvântându-l pe Dumnezeu către poarta [cetăţii] Niníve. Cei din Niníve, văzându-l că umblă şi străbate [cetatea] în toată puterea şi fără a fi dus de mână de nimeni, s-au mirat. Iar Tobít a mărturisit înaintea lor că Dumnezeu a avut milă de el şi i-a deschis ochii. (Cartea lui Tobía 11, 16)

  • Eu dau mărturie despre el în ţara captivităţii mele şi arăt puterea şi măreţia lui neamului de păcătoşi. Întoarceţi-vă, păcătoşilor, şi înfăptuiţi dreptatea înaintea lui! Cine ştie dacă nu va vrea să-şi arate îndurarea faţă de voi! (Cartea lui Tobía 13, 8)

  • Acum, copiii mei, vă poruncesc: slujiţi-l pe Dumnezeu în adevăr şi faceţi ce este plăcut înaintea lui! Copiilor voştri să li se hotărască să facă dreptate şi pomană şi să-şi amintească de Dumnezeu, să binecuvânteze numele lui în orice clipă în adevăr şi cu toată puterea lor! Acum, tu, fiule, pleacă din Niníve şi nu mai rămâne aici! În ziua în care o vei îngropa pe mama ta alături de mine, chiar în ziua aceea, să nu mai poposeşti nicio noapte între hotarele ei! Căci văd multă nedreptate în ea şi multe înşelăciuni se fac într-însa şi nu le este ruşine. (Cartea lui Tobía 14, 9)

  • Viu sunt eu şi puterea regatului meu: am spus şi voi face acestea cu mâna mea. (Cartea Iudítei 2, 12)

  • Aveau cenuşă pe turbanele lor şi strigau către Domnul din toată puterea, ca să-i viziteze spre binele întregii case a lui Israél. (Cartea Iudítei 4, 15)

  • şi le-a zis: „Faceţi-mi cunoscut, fii ai lui Canaán! Cine este acest popor care locuieşte pe munte? Care sunt cetăţile în care locuiesc, care este mărimea armatei lor, în ce stă tăria şi puterea lor, care este regele care domneşte peste el şi cine este conducătorul armatei lor? (Cartea Iudítei 5, 3)


“O Santo Rosário é a arma daqueles que querem vencer todas as batalhas.” São Padre Pio de Pietrelcina