Encontrados 12 resultados para: slăbiciune

  • Celor dintre voi care vor rămâne, le voi pune slăbiciune în inimă în ţările duşmanilor lor şi foşnetul unei frunze care cade îi va urmări şi vor fugi ca şi cum ar fugi de sabie şi vor cădea când nimeni nu-i va urmări. (Cartea Leviticului 26, 36)

  • (1a) treia zi, Estéra s-a îmbrăcat cu [hainele] sale regale şi a venit în curtea interioară a casei regelui, în faţa casei regelui. Regele stătea pe tronul său de domnie, în faţa uşii casei. 1a În ziua a treia, când a încetat să se mai roage, s-a dezbrăcat de hainele de jale şi s-a îmbrăcat în veşmintele gloriei ei. (1b) Şi, împodobindu-se cu strălucire, după ce l-a chemat pe Dumnezeu cel a toate văzător şi mântuitor, le-a luat cu sine pe cele două slujnice: şi pe una dintre ele se sprijinea ca într-o alintare, iar cealaltă o urma ţinându-i poalele veşmântului. 1c Ea era îmbujorată în culmea frumuseţii ei şi chipul îi era vesel ca al unei îndrăgostite, însă inima îi era strânsă de teamă. 1d Şi, după ce a trecut de toate uşile, a stat dreaptă înaintea regelui; acesta era aşezat pe tronul său regesc şi îmbrăcat cu toate veşmintele strălucirii sale, împodobit peste tot cu aur şi nestemate; şi era foarte înfricoşător. 1e Şi, ridicându-şi chipul înflăcărat de slavă, a privit în culmea mâniei, iar regina s-a prăbuşit: s-a schimbat la faţă de slăbiciune şi şi-a lăsat capul pe cel al slujnicei care mergea înaintea ei. 1f Dar Dumnezeu a schimbat duhul regelui în blândeţe şi, tulburat, acesta a sărit de pe tronul lui şi a prins-o în braţe până şi-a venit în fire; şi o mângâia cu cuvinte împăciuitoare şi i-a spus: 1g „Ce este, Estéra? Eu sunt fratele tău; îndrăzneşte, nu vei muri, căci porunca noastră este pentru cei de rând: apropie-te!”. (Cartea Estérei 6, 1)

  • Când a văzut-o regele pe regina Estéra, care stătea în curte, ea a aflat har în ochii lui. Regele a întins către Estéra sceptrul de aur care era în mâna lui, iar Estéra s-a apropiat şi a atins vârful sceptrului. 2a Ea i-a spus: „Te-am văzut, stăpâne, ca pe un înger al lui Dumnezeu şi inima mi s-a tulburat de teama slavei tale; căci minunuat eşti, stăpâne, şi chipul tău este plin de farmec”. 2b Şi, în timp ce-i vorbea, a căzut cuprinsă de slăbiciune, iar regele s-a tulburat şi toţi slujitorii lui au început să o încurajeze. (Cartea Estérei 6, 2)

  • Am văzut o slăbiciune sub soare: bogăţie păzită pentru stăpânul ei, spre răul lui. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 5, 12)

  • Şi aceasta este o mare slăbiciune: exact cum a venit, aşa se duce. Şi ce folos are el că s-a trudit în vânt? (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 5, 15)

  • Este un om căruia Dumnezeu i-a dat bogăţie, avere şi glorie şi nu-i lipsea nimic din tot ceea ce sufletul său îşi dorea, dar Dumnezeu nu i-a dat putere să mănânce din ele, ci un străin le mănâncă. Și aceasta este deşertăciune şi o mare slăbiciune. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 6, 2)

  • De aceea, Domnul Dumnezeul Sabaót va trimite slăbiciune între cei puternici ai lui şi, sub măreţia lui, va aprinde o ardere ca arderea focului. (Cartea profetului Isaía 10, 16)

  • Eu însumi am venit la voi în slăbiciune, cu frică şi cuprins de nelinişte, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 2, 3)

  • se seamănă în necinste şi se învie în glorie; se seamănă în slăbiciune şi se învie în putere; (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 15, 43)

  • dar el mi-a zis: „Îţi este suficient harul meu, căci puterea mea se împlineşte în slăbiciune”. Aşadar, mă voi lăuda cu mai multă bucurie în slăbiciunile mele ca să locuiască în mine puterea lui Cristos. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 9)

  • Căci el a fost răstignit din slăbiciune, însă este viu prin puterea lui Dumnezeu. Şi noi suntem slabi în el, însă vom trăi împreună cu el prin puterea lui Dumnezeu faţă de voi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 13, 4)

  • El poate avea compătimire pentru cei care sunt în ignoranţă şi în rătăcire, întrucât şi el este cuprins de slăbiciune (Scrisoarea către Evrei 5, 2)


“Que Nossa Senhora aumente a graça em você e a faça digna do Paraíso”. São Padre Pio de Pietrelcina