Encontrados 225 resultados para: zice
Bătrânii cetăţii să-l cheme şi să-i vorbească! Dacă el se îndârjeşte şi zice: «Nu-mi place să o iau», (Cartea Deuteronómului 25, 8)
toate popoarele vor zice: «De ce a făcut Domnul astfel ţării acesteia? De ce s-a aprins această mânie mare?». (Cartea Deuteronómului 29, 23)
El va zice: «Unde sunt dumnezeii lor, stânca unde căutau refugiu? (Cartea Deuteronómului 32, 37)
Ridică-te, sfinţeşte poporul şi spune: «Sfinţiţi-vă pentru mâine, căci aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israél: ‹În mijlocul tău este un lucru care trebuia dat nimicirii, Israél; nu vei putea să te ridici înaintea duşmanilor tăi până când nu vei scoate ce este de dat nimicirii din mijlocul vostru›! (Cartea lui Iósue 7, 13)
Noi am zis: «Dacă va fi ca mâine să se spună către noi şi către generaţiile noastre», noi vom zice: «Iată modelul altarului pe care l-au făcut părinţii noştri, nu pentru ardere de tot şi nici pentru jertfă, ci ca mărturie între noi şi voi!». (Cartea lui Iósue 22, 28)
Să asculţi ce vor zice, apoi să-ţi întăreşti mâinile şi să cobori în tabără!”. Au coborât el şi Pura, slujitorul său, la marginea avanposturilor taberei. (Cartea Judecătorilor 7, 11)
Acum, fiică, nu te teme: îţi voi face tot ce vei zice, căci toată cetatea poporului meu ştie că eşti o femeie valoroasă. (Cartea lui Rut 3, 11)
Cine va rămâne din casa ta va veni şi se va prosterna înaintea lui pentru un bănuţ şi o bucată de pâine şi va zice: ‹Primeşte-mă la una dintre slujbele preoţeşti ca să mănânc o bucată de pâine!› »”. (Cartea întâi a lui Samuél 2, 36)
Astăzi, după ce mă vei lăsa, vei găsi doi oameni la mormântul Rahelei, în teritoriul lui Beniamín, la Ţelţáh. Ei îţi vor zice: «Au fost găsite măgăriţele pe care te-ai dus să le cauţi. Însă iată, tatăl tău a uitat de problema măgăriţelor şi este îngrijorat pentru voi şi zice: ‹Ce să fac pentru fiul meu?› ». (Cartea întâi a lui Samuél 10, 2)
Dacă ne vor zice: «Staţi până vom veni noi la voi!», vom rămâne pe loc şi nu vom urca la ei. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 9)
Dar dacă vor zice: «Urcaţi la noi!», vom urca pentru că Domnul îi dă în mâinile noastre. Acesta ne va fi semnul”. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 10)
Eu voi ieşi şi voi sta lângă tatăl meu în câmpia în care vei fi tu; voi vorbi tatălui meu de tine, voi vedea ce [va zice] şi-ţi voi spune”. (Cartea întâi a lui Samuél 19, 3)