Gefunden 1261 Ergebnisse für: Bun

  • Dar înţelepciunea care vine de sus este, înainte de toate, curată, apoi paşnică, blândă, docilă, plină de milă şi de roade bune, fără discriminare şi fără ipocrizie. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 3, 17)

  • Acestora le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi au făcut ei acestea, care acum vă sunt vestite prin cei care v-au adus vestea cea bună prin Duhul Sfânt trimis din ceruri. Lucrurile acestea, chiar îngerii doresc să le privească. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 12)

  • dacă într-adevăr aţi gustat cât de bun este Domnul. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 3)

  • Să aveţi o purtare bună între păgâni, pentru ca, în cazul în care vă calomniază ca răufăcători, văzând faptele voastre bune, să ajungă să-l glorifice pe Dumnezeu în ziua vizitării. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 12)

  • Servitorilor, fiţi supuşi cu toată teama stăpânilor voştri, nu numai celor buni şi blânzi, ci şi celor nedrepţi. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 18)

  • Într-adevăr, „cine vrea să iubească viaţa şi să vadă zile bune să-şi ferească limba de la rău şi buzele sale să nu vorbească cu înşelăciune, (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 3, 10)

  • dar cu blândeţe şi bună cuviinţă, având o conştiinţă curată, ca tocmai în ceea ce sunteţi calomniaţi să fie ruşinaţi cei care bârfesc purtarea voastră bună în Cristos. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 3, 16)

  • Ca nişte buni administratori ai harului de multe feluri al lui Dumnezeu, fiecare, după carisma pe care a primit-o, să vă slujiţi unii pe alţii! (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 4, 10)

  • Păstoriţi turma lui Dumnezeu [care v-a fost încredinţată], supraveghind-o, nu cu silă, ci de bunăvoie, aşa cum vrea Dumnezeu, nu pentru un câştig necinstit, ci cu bunăvoinţă; (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 5, 2)

  • dar a fost mustrat pentru fapta sa nelegiuită: un animal de povară, mut, vorbind cu grai omenesc, a oprit nebunia profetului. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 16)

  • şi au strigat cu glas puternic: „Până când, Stăpâne, tu care eşti sfânt şi vrednic de crezare, nu vei face dreptate şi nu vei răzbuna sângele nostru asupra locuitorilor pământului?”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 6, 10)

  • Îşi puneau praf pe cap şi strigau plângând şi jelind: „Vai! Vai! Cetatea cea mare, din abundenţa căreia s-au îmbogăţit toţi cei care au corăbii pe mare, într-un singur ceas a fost devastată! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 18, 19)


“Deve-se caminhar em nuvens cada vez que se termina uma confissão!” São Padre Pio de Pietrelcina