Gefunden 5865 Ergebnisse für: i-a
Pentru aceasta am fost mângâiaţi. Dar, pe lângă această mângâiere a voastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, căruia voi toţi i-aţi liniştit sufletul. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 7, 13)
Mi-au cerut cu multă stăruinţă favoarea de a participa la slujirea sfinţilor, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 8, 4)
după cum este scris: „Celui care a strâns mult nu i-a prisosit, iar celui care a strâns puţin nu i-a lipsit”. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 8, 15)
căci cunosc bunăvoinţa voastră cu care mă mândresc înaintea macedonenilor când este vorba de voi: „Aháia este gata încă de anul trecut” şi zelul vostru i-a provocat pe mulţi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 9, 2)
I-am trimis totuşi pe fraţi pentru ca lauda noastră cu privire la voi să nu fie zădărnicită în această privinţă, ci ca să fiţi gata aşa cum v-am spus, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 9, 3)
Şi, ca să nu fiu umplut de îngâmfare din cauza revelaţiilor neobişnuite, mi-a fost dat un ghimpe în trup, un înger al Satanei ca să mă pălmuiască, aşa încât să nu mă umplu de îngâmfare. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 7)
dar el mi-a zis: „Îţi este suficient harul meu, căci puterea mea se împlineşte în slăbiciune”. Aşadar, mă voi lăuda cu mai multă bucurie în slăbiciunile mele ca să locuiască în mine puterea lui Cristos. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 9)
Am tras eu vreun profit prin vreunul dintre cei pe care i-am trimis la voi? (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 17)
De aceea vă scriu acestea când nu sunt de faţă, pentru ca, atunci când voi fi de faţă, să nu mă port cu asprime după autoritatea pe care mi-a dat-o Domnul spre edificare, şi nu spre dărâmare. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 13, 10)
Dar când i-a plăcut lui Dumnezeu, cel care m-a pus deoparte încă din sânul mamei mele şi m-a chemat prin harul său, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 15)
Iar cei care sunt mai stimaţi, orice ar fi fost ei pe atunci, nu mă priveşte – Dumnezeu nu se uită la faţa oamenilor – ei, cei mai stimaţi, nu mi-au impus nimic. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 2, 6)
Dimpotrivă, văzând că mi-a fost încredinţată evanghelia pentru cei necircumcişi, după cum lui Petru [îi fusese încredinţată] pentru cei circumcişi, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 2, 7)