Gefunden 262 Ergebnisse für: lista oamenilor din Bethel și AI

  • stâlpii curţii de jur împrejur, picioarele lor, ţăruşii lor şi funiile lor, toate instrumentele lor pentru orice slujire a lor! Să faceţi lista cu numele instrumentelor cu care-şi împlinesc slujirea lor! (Cartea Numerilor 4, 32)

  • Cu siguranţă nu ne-ai adus într-o ţară unde curge lapte şi miere şi nu ne-ai dat în moştenire ogoare şi vii! Crezi că poţi să scoţi ochii oamenilor acestora? Nu mergem!”. (Cartea Numerilor 16, 14)

  • Tot ce deschide pântecele oricărui trup pe care-l aduc Domnului, de la om până la animal, este al tău. Dar să răscumpere întâiul născut al oamenilor şi pe întâiul născut al animalelor impure să-l răscumpere. (Cartea Numerilor 18, 15)

  • Timpul cât am mers de la Cádeş-Barnéa până când am trecut valea Zéred a fost de treizeci şi opt de ani, până când a dispărut din mijlocul taberei toată generaţia oamenilor de război, după cum le jurase Domnul. (Cartea Deuteronómului 2, 14)

  • Când Cel Preaînalt împărţea popoarelor moştenire, când îi împărţea pe fiii oamenilor, a fixat hotarele popoarelor după numărul fiilor lui Israél. (Cartea Deuteronómului 32, 8)

  • Căci patruzeci de ani au umblat fiii lui Israél prin pustiu, până când s-a terminat tot poporul oamenilor de război care ieşiseră din Egipt şi care nu ascultaseră de glasul Domnului. Acestora le jurase Domnul că nu vor vedea ţara pe care Domnul o jurase părinţilor lor că le-o va da, ţară în care curge lapte şi miere. (Cartea lui Iósue 5, 6)

  • Au mers acolo din popor circa trei mii de oameni, dar au luat-o la fugă dinaintea oamenilor din Ái. (Cartea lui Iósue 7, 4)

  • Au mers la Iósue în tabără, la Ghilgál, şi i-au zis lui şi tuturor oamenilor din Israél: „Noi venim dintr-o ţară îndepărtată; acum încheiaţi o alianţă cu noi!”. (Cartea lui Iósue 9, 6)

  • După ce i-au adus la Iósue pe acei regi, Iósue i-a chemat pe toţi bărbaţii lui Israél şi le-a zis căpeteniilor oamenilor de război care merseseră cu el: „Apropiaţi-vă şi puneţi-vă picioarele pe grumajii acestor regi!”. Ei s-au apropiat şi au pus picioarele pe grumajii lor. (Cartea lui Iósue 10, 24)

  • După ce a oferit darul, a dat drumul oamenilor care purtaseră darul. (Cartea Judecătorilor 3, 18)

  • Le-a zis oamenilor din Sucót: „Daţi, vă rog, pâine poporului care vine după mine, căci sunt obosiţi şi sunt în urmărirea lui Zebáh şi Ţalmúna, regii din Madián”. (Cartea Judecătorilor 8, 5)

  • A venit la cei din Sucót şi a zis: „Iată-i pe Zebáh şi Ţalmúna pentru care m-aţi jignit, zicând: «Este oare mâna lui Zebáh şi Ţalmúna în mâinile tale ca să dăm pâine oamenilor tăi obosiţi?»!”. (Cartea Judecătorilor 8, 15)


“Todas as graças que pedimos no nome de Jesus são concedidas pelo Pai eterno.” São Padre Pio de Pietrelcina