Gefunden 130 Ergebnisse für: regii persani

  • Dar el le-a zis: „Regii neamurilor domină peste ele, iar cei care-şi exercită autoritatea asupra lor sunt numiţi binefăcători. (Evanghelia după sf. Luca 22, 25)

  • S-au ridicat regii pământului şi conducătorii s-au adunat laolaltă împotriva Domnului şi împotriva Unsului său». (Faptele Apostolilor 4, 26)

  • Regii pământului, cei mari şi comandanţii oştirilor, cei bogaţi şi cei puternici, orice sclav şi orice om liber s-au ascuns în peşteri şi printre stâncile munţilor, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 6, 15)

  • De fapt sunt duhurile diavolilor, făcătoare de semne, care merg să adune regii întregului pământ pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui atotputernic. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 16, 14)

  • cu care s-au desfrânat regii pământului, iar locuitorii de pe pământ s-au îmbătat cu vinul desfrânării ei”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 17, 2)

  • Iar femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare care are autoritate peste regii pământului”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 17, 18)

  • Pentru că din vinul furiei desfrânării sale s-au îmbătat toate neamurile şi regii pământului s-au desfrânat cu ea, iar negustorii pământului s-au îmbogăţit prin puterea senzualităţii sale”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 18, 3)

  • Iar regii pământului care s-au desfrânat şi s-au destrăbălat cu ea vor plânge şi-şi vor bate [pieptul] când vor vedea fumul arderii ei, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 18, 9)

  • Şi am văzut Fiara, regii pământului şi oştirile lor adunate ca să facă război împotriva Călăreţului şi oştirii lui. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 19, 19)

  • Neamurile vor umbla în lumina ei, iar regii pământului îi vor aduce gloria lor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 24)


“O amor sem temor torna-se presunção.” São Padre Pio de Pietrelcina