Gefunden 182 Ergebnisse für: stăpânire

  • Voi, care credeți că stați în picioare datorită săbiilor voastre, comiteți lucruri abominábile și fiecare o întinează pe soția aproapelui său: vreți voi să luați în stăpânire țara?». (Cartea profetului Ezechiél 33, 26)

  • Pentru că ai zis: ‹Cele două neamuri și cele două țări vor fi ale mele și le voi lua în stăpânire, chiar dacă Domnul este acolo›, (Cartea profetului Ezechiél 35, 10)

  • „La sfârşitul zilelor, eu, Nabucodonosór, mi-am ridicat ochii spre cer şi cunoaşterea mea s-a întors în mine. L-am binecuvântat pe Cel Preaînalt, l-am lăudat şi l-am cinstit pe Cel veşnic viu, a cărui stăpânire este o stăpânire veşnică şi a cărui domnie este din generaţie în generaţie. (Cartea profetului Daniél 4, 31)

  • După aceasta, am privit şi, iată, alta, ca un leopard: avea patru aripi de pasăre pe spatele ei şi fiara avea patru capete! Și i s-a dat stăpânire. (Cartea profetului Daniél 7, 6)

  • Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc. Stăpânirea lui este o stăpânire veşnică, ce nu va trece, şi domnia lui nu va fi distrusă. (Cartea profetului Daniél 7, 14)

  • [toate] până când va veni Bătrânul şi se va aşeza la judecată pentru cei sfinţi ai Celui Preaînalt. Va veni timpul când sfinţii vor lua în stăpânire domnia. (Cartea profetului Daniél 7, 22)

  • Dar se va ridica un rege puternic, va stăpâni peste o mare stăpânire şi va face ceea ce va voi. (Cartea profetului Daniél 11, 3)

  • Regele din sud se va întări, dar una dintre căpeteniile sale se va întări mai mult decât el şi va avea o stăpânire mai mare decât stăpânirea lui. (Cartea profetului Daniél 11, 5)

  • Căci, iată, ei vor pleca din cauza distrugerii. Egiptul îi va aduna, Mémfis îi va îngropa, urzica va lua în stăpânire cele plăcute din argintul lor și mărăcini vor fi în corturile lor. (Cartea profetului Oséa 9, 6)

  • Eu v-am scos pe voi din țara Egiptului și v-am condus prin pustiu timp de patruzeci de ani, ca să luați în stăpânire țara amoréilor. (Cartea profetului Ámos 2, 10)

  • ca să ia în stăpânire restul lui Edóm și toate neamurile asupra cărora este invocat numele meu – oracolul Domnului care face aceasta. (Cartea profetului Ámos 9, 12)

  • Pe muntele Sión va fi scăparea și va fi sfânt. Casa lui Iacób va lua în stăpânire moștenirile lor. (Cartea profetului Abdía 1, 17)


“Caminhe com alegria e com o coração o mais sincero e aberto que puder. E quando não conseguir manter esta santa alegria, ao menos não perca nunca o valor e a confiança em Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina