Found 69 Results for: Fericit
„Mă consider fericit, o, rege Agrípa, că astăzi, înaintea ta, mă pot apăra de toate acuzele pe care mi le aduc iudeii, (Faptele Apostolilor 26, 2)
La fel, Davíd îl numeşte fericit pe omul căruia Dumnezeu îi dă justificarea fără fapte: (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 6)
Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i consideră păcatul”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 8)
Credinţa pe care o ai păstreaz-o pentru tine însuţi înaintea lui Dumnezeu! Fericit este cel care nu se judecă pe sine în ceea ce discerne! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 14, 22)
Fericit omul care îndură ispita pentru că, după ce va fi încercat, va primi coroana vieţii pe care a promis-o Domnul celor care îl iubesc. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 12)
Dacă cineva priveşte cu atenţie la legea desăvârşită a libertăţii şi rămâne în ea, nu o ascultă ca apoi să o uite, ci ca să o pună în practică. Astfel, acesta va fi fericit în lucrarea sa. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 25)
„Iată, eu vin ca un hoţ! Fericit cel care veghează şi îşi păstrează hainele ca să nu umble gol şi [astfel] să i se vadă ruşinea!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 16, 15)
Fericit şi sfânt este cel care are parte de învierea cea dintâi! Cea de-a doua moarte nu are nicio putere asupra acestora, ci ei vor fi preoţii lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor domni împreună cu el timp de o mie de ani. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 20, 6)
Şi, iată, eu vin curând! Fericit cel care păstrează cuvintele profeţiei cărţii acesteia!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 22, 7)