Found 2636 Results for: Nea

  • Ei cântă cântarea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului, spunând: „Mari şi minunate sunt lucrările tale, Doamne Dumnezeule atotputernic! Drepte şi adevărate sunt căile tale, rege al neamurilor! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 15, 3)

  • Cine nu se va teme, Doamne, şi nu va glorifica numele tău? Căci numai tu eşti sfânt! Toate neamurile vor veni şi se vor prosterna înaintea ta pentru că ai făcut cunoscute judecăţile tale”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 15, 4)

  • Şi am auzit un glas puternic din templu care le spunea celor şapte îngeri: „Mergeţi şi vărsaţi cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu pe pământ!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 16, 1)

  • „Iată, eu vin ca un hoţ! Fericit cel care veghează şi îşi păstrează hainele ca să nu umble gol şi [astfel] să i se vadă ruşinea!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 16, 15)

  • Iar cetatea cea mare s-a rupt în trei părţi, iar cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi şi-a adus aminte Dumnezeu de Babilónul cel mare, ca să-i dea potirul cu vinul mâniei sale aprinse. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 16, 19)

  • Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut şi pe care stă desfrânata sunt popoare şi mulţimi, neamuri şi limbi. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 17, 15)

  • Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi Fiara o vor urî pe desfrânată, o vor face să fie părăsită şi goală, vor devora carnea ei şi o vor arde în foc, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 17, 16)

  • pentru că Dumnezeu le-a pus în inimă să-i îndeplinească planul şi, făcând acelaşi plan, să dea autoritatea lor Fiarei până când vor fi împlinite cuvintele lui Dumnezeu. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 17, 17)

  • Pentru că din vinul furiei desfrânării sale s-au îmbătat toate neamurile şi regii pământului s-au desfrânat cu ea, iar negustorii pământului s-au îmbogăţit prin puterea senzualităţii sale”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 18, 3)

  • şi, văzând fumul arderii ei, strigau astfel: „Care [cetate] era asemenea cetăţii celei mari?”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 18, 18)

  • Îşi puneau praf pe cap şi strigau plângând şi jelind: „Vai! Vai! Cetatea cea mare, din abundenţa căreia s-au îmbogăţit toţi cei care au corăbii pe mare, într-un singur ceas a fost devastată! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 18, 19)

  • Lumina candelei nu va mai licări în tine. Glasul mirelui şi al miresei nu se va mai auzi niciodată în tine, pentru că negustorii tăi erau mai-marii pământului, pentru că, prin farmecele tale, au fost înşelate toate neamurile. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 18, 23)


“O mais belo Credo é o que se pronuncia no escuro, no sacrifício, com esforço”. São Padre Pio de Pietrelcina