Found 2636 Results for: Nea

  • Popoarele să-ţi slujească, neamurile să se prosterneze în faţa ta! Fii stăpân peste fraţii tăi şi să se prosterneze în faţa ta fiii mamei tale! Blestemat să fie cel ce te va blestema şi binecuvântat să fie cel care te va binecuvânta!”. (Cartea Genezei 27, 29)

  • Iacób s-a sculat dimineaţa şi a luat piatra pe care o pusese sub cap, acolo a pus-o ca o stelă şi a turnat untdelemn peste vârful ei. (Cartea Genezei 28, 18)

  • Când se adunau acolo toate turmele, [păstorii] rostogoleau piatra de pe gura fântânii şi adăpau turma, apoi puneau piatra la loc pe gura fântânii. (Cartea Genezei 29, 3)

  • El le-a zis: „Este sănătos?”. „Sănătos”, au spus ei. Şi, iată, Rahéla, fiica lui, venea cu turma. (Cartea Genezei 29, 6)

  • Pe când le vorbea el, venea Rahéla cu turma tatălui său; căci ea o păștea. (Cartea Genezei 29, 9)

  • Lában i-a zis: „Cu adevărat, tu eşti din oasele mele şi din carnea mea!”. Şi a stat [Iacób] cu el o lună de zile. (Cartea Genezei 29, 14)

  • Când s-a făcut dimineaţă, iată că era Léa. Atunci el i-a zis lui Lában: „De ce mi-ai făcut aceasta? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahéla? Pentru ce m-ai înşelat?”. (Cartea Genezei 29, 25)

  • Léa a zămislit şi a născut un fiu. I-a pus numele Rubén, căci spunea: „Domnul a văzut umilirea mea; mă va iubi de acum soţul meu”. (Cartea Genezei 29, 32)

  • Apoi a pus nuielele pe care le cojise în jgheaburi şi adăpătorile cu apă, când veneau oile să bea, chiar în văzul oilor care erau în călduri atunci când veneau să bea. (Cartea Genezei 30, 38)

  • Iacób împărțea mieii deoparte şi-şi punea oile cu faţa spre ce era pestriţ şi spre tot ce era negru în turma lui Lában. Dar turmele sale le punea separat şi nu le punea cu turma lui Lában. (Cartea Genezei 30, 40)

  • Ori de câte ori erau în călduri oile cele viguroase, Iacób punea sub ochii oilor nuielele în adăpători, pentru ca ele să zămislească după cum erau nuielele. (Cartea Genezei 30, 41)

  • Şi pentru oile slabe nu le punea, aşa că cele slabe erau pentru Lában, iar cele viguroase erau pentru Iacób. (Cartea Genezei 30, 42)


“É difícil tornar-se santo. Difícil, mas não impossível. A estrada da perfeição é longa, tão longa quanto a vida de cada um. O consolo é o repouso no decorrer do caminho. Mas, apenas restauradas as forças, é necessário levantar-se rapidamente e retomar a viagem!” São Padre Pio de Pietrelcina