Found 560 Results for: Oameni

  • Ceilalţi oameni, cei care n-au fost ucişi de aceste plăgi, nici nu s-au convertit de la faptele mâinilor lor: n-au încetat să adore demonii şi idolii de aur, de argint, de bronz, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble (Apocalipsul sf. apostol Ioan 9, 20)

  • şi, timp de trei zile şi jumătate, [oameni] din toate popoarele, triburile, limbile şi neamurile vor privi cadavrele lor şi nu vor permite ca să fie puse în mormânt cadavrele lor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 11, 9)

  • În ceasul acela, a venit un mare cutremur şi a zecea parte a cetăţii a căzut şi au fost ucişi în timpul cutremurului şapte mii de oameni. Iar cei care au rămas, cuprinşi de groază, îl preamăreau pe Dumnezeul din ceruri. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 11, 13)

  • Apoi am privit şi, iată, Mielul stătea pe muntele Sión şi împreună cu el o sută patruzeci şi patru de mii [de oameni] care aveau numele lui şi numele Tatălui său înscris pe frunţile lor! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 14, 1)

  • Aceştia sunt cei care nu s-au întinat cu femei, căci sunt feciorelnici. Aceştia îl urmează pe Miel oriunde ar merge. Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni ca prim rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 14, 4)

  • Al patrulea a vărsat cupa pe soare şi i s-a dat să-i ardă pe oameni în foc, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 16, 8)

  • Şi a căzut din cer peste oameni o grindină mare, cât un talánt [fiecare]. Dar oamenii au rostit blasfemii împotriva lui Dumnezeu din cauza plăgii grindinei, pentru că plaga aceasta a fost îngrozitoare. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 16, 21)

  • scorţişoară şi mirodenii, tămâie, miresme şi smirnă; vin şi untdelemn; făină aleasă şi cereale, vite şi oi, cai şi căruţe; sclavi şi suflete de oameni. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 18, 13)


“Deus ama quem segue o caminho da virtude.” São Padre Pio de Pietrelcina