Found 471 Results for: Pământul

  • În anul al optsprezecelea, în ziua a douăzeci şi doua a lunii întâi, s-a răspândit vestea în casa regelui Nabucodonosór, regele asiriénilor, că se va răzbuna pe tot pământul, după cum a spus. (Cartea Iudítei 2, 1)

  • Spune-le să pregătească pământ şi apă, căci, în furia mea, voi ieşi împotriva lor şi voi acoperi tot pământul sub picioarele armatei mele şi-i voi da pe ei prăzii! (Cartea Iudítei 2, 7)

  • Pe cei care nu vor asculta, ochiul tău să nu-i cruţe, ci să-i dea la moarte şi jaf pe tot pământul! (Cartea Iudítei 2, 11)

  • Dar când s-au îndepărtat de la calea pe care le-a stabilit-o, au fost nimiciţi cu totul prin foarte multe războaie şi au fost duşi captivi într-o ţară care nu era a lor, iar templul Dumnezeului lor a devenit una cu pământul şi cetăţile lor au fost luate în stăpânire de către duşmanii lor. (Cartea Iudítei 5, 18)

  • Luăm ca martori cerul şi pământul şi pe Dumnezeul nostru şi Domnul părinţilor noştri, care ne judecă după păcatele noastre şi după faptele păcătoase ale părinţilor noştri, ca să nu facă după cuvintele acestea în ziua de astăzi”. (Cartea Iudítei 7, 28)

  • Ei se minunau de frumuseţea ei şi, datorită ei, îi admirau pe fiii lui Israél. Spuneau unii către alţii: „Cine îl va dispreţui pe acest popor care are în el astfel de femeie? Nu este bine să fie lăsat în viaţă niciun bărbat, căci, lăsându-i, pot să înşele tot pământul”. (Cartea Iudítei 10, 19)

  • Dar eu, slujitoarea ta, când am înţeles toate acestea, am fugit dinaintea lor pentru că Dumnezeu m-a trimis să realizez împreună cu tine lucruri despre care se va mira tot pământul atunci când vor auzi despre ele. (Cartea Iudítei 11, 16)

  • Acum, tu eşti graţioasă la înfăţişare şi pricepută la cuvinte. Dacă vei face după cum ai spus, Dumnezeul tău va fi şi Dumnezeul meu, iar tu vei locui în casa regelui Nabucodonosór şi vei avea faimă pe tot pământul”. (Cartea Iudítei 11, 23)

  • Iar Ozía i-a zis: „Binecuvântată eşti tu, fiică, de Dumnezeul cel Preaînalt mai mult decât toate femeile de pe pământ şi binecuvântat este Domnul Dumnezeul nostru, care a creat cerurile şi pământul, care te-a călăuzit să retezi capul comandantului duşmanilor noştri! (Cartea Iudítei 13, 18)

  • Mardohéu a plecat şi a făcut conform cu tot ceea ce i-a poruncit Estéra. (17a) El s-a rugat Domnului, amintind toate faptele Domnului şi spunând: (17b) „Doamne, Doamne, regele tuturor, tu care stăpâneşti peste toate, în puterea ta sunt toate şi nu este nimeni care să se împotrivească ţie când vrei să îl eliberezi pe Israél! (17c) Tu ai făcut cerul şi pământul şi toate lucrurile minunate care sunt sub cer; tu eşti stăpânul tuturor şi nu este nimeni să ţi se împotrivească ţie, Doamne. (17d) Tu pe toate le cunoşti şi le ştii, Doamne, că nu din mândrie, nici din trufie, nici din dorinţă de glorie am făcut aceasta, că nu m-am plecat înaintea arogantului Amán. Căci mi-ar fi plăcut să-i sărut tălpile picioarelor pentru eliberarea lui Israél. (17e) Dar am făcut aceasta ca să nu pun gloria omului deasupra gloriei lui Dumnezeu şi să nu mă plec înaintea nimănui în afară de tine, Domnul meu, şi nu fac aceasta din trufie. (17f) Acum, Doamne Dumnezeule, regele şi Dumnezeul lui Abrahám, cruţă-l pe poporul tău! Căci [duşmanii] privesc la noi ca să ne distrugă şi să nimicească moştenirea ta de la început. (17g) Nu dispreţui partea ta pe care ai eliberat-o pentru tine din Egipt! (17h) Ascultă rugăciunea mea şi iartă moştenirii tale; schimbă plânsul nostru în veselie pentru ca, fiind în viaţă, să lăudăm numele tău, Doamne, şi nu închide gura celor care te laudă!”. (17i) Tot Israélul a strigat din [toată] puterea lui pentru că moartea lor le era înaintea ochilor. (17k) Şi regina Estéra şi-a căutat scăparea la Domnul, fiind cuprinsă de agonia morţii. Şi-a scos hainele ei de cinste, şi-a îmbrăcat haine de strâmtorare şi plâns, iar în locul miresmelor de măreţie şi-a presărat cenuşă şi gunoi, trupul şi l-a umilit foarte mult, iar orice loc al bucuriei l-a umplut cu şuviţe din părul ei şi l-a rugat pe Domnul Dumnezeul lui Israél, zicând: (17l) Domnul meu şi regele nostru, tu eşti unic; Ajută-mă pe mine, care sunt singură şi nu am pe nimeni să mă ajute în afară de tine! Căci pericolul meu este lângă mine. (17m) Am auzit de când m-am născut în tribul părinţilor mei că tu, Doamne, l-ai luat pe Israél dintre toate popoarele şi pe părinţii noştri, dintre toţi strămoşii lor, spre moştenire veşnică, şi le-ai făcut tot ceea ce le-ai spus. (17n) Noi am păcătuit înaintea ta şi ne-ai dat în mâinile duşmanilor noştri, pentru că i-am cinstit pe zeii lor: tu eşti drept, Doamne! (17o) Ei nu se mulţumesc cu amărăciunea sclaviei noastre, ci şi-au pus mâinile peste mâinile idolilor lor, ca să facă să piară hotărârea gurii tale, să nimicească moştenirea ta şi să închidă gura celor care te laudă şi să distrugă gloria ta şi a altarului tău; (17p) să deschidă gura popoarelor spre lauda celor deşarte şi un rege muritor să fie admirat în veci. (17q) Nu da, Doamne, sceptrul tău celor care nu sunt, ca să nu râdă de căderea noastră; întoarce planul lor împotriva lor şi fă-l de ruşine pe cel care ne-a dominat! (17r) Aminteşte-ţi, Doamne, fă-te cunoscut în timpul suferinţei noastre şi dă-mi curaj, rege al dumnezeilor şi stăpân al tuturor puterilor! (17s) Pune cuvânt potrivit în gura mea înaintea [acestui] leu şi schimbă inima lui spre ură faţă de prigonitorul nostru, spre pieirea lui şi a celor de aceeaşi gândire cu el! (17t) Pe noi scapă-ne din mâna lui şi ajută-mă pe mine, care sunt singură şi nu am pe nimeni în afară de tine, Doamne! (17u) Tu le cunoşti pe toate şi ştii că am urât cinstea celor nelegiuiţi şi că mi-e scârbă de patul celor necircumcişi şi al tuturor străinilor. (17w) Tu cunoşti necazul meu, că mi-e scârbă de semnul măreţiei mele care este pe capul meu în zilele când trebuie să apar; îl detest ca pe o zdreanţă de fiecare lună şi nu-l port în zilele liniştii mele. (17x) Slujitoarea ta nu a mâncat la masa lui Amán, nici nu am cinstit ospăţul regelui şi nici nu am băut vinul libaţiilor. (17y) Slujitoarea ta nu s-a bucurat, din ziua înălţării mele până acum, decât în tine, Doamne, Dumnezeul lui Abrahám. (17z) Dumnezeule, care eşti puternic peste toate, ascultă vocea celor fără de speranţă! Scapă-ne din mâna celor care ne fac rău şi eliberează-mă pe mine din teama mea! (Cartea Estérei 5, 17)

  • Domnul i-a zis lui Satana: „De unde vii?”. Satana i-a răspuns Domnului şi a zis: „Am străbătut pământul şi m-am plimbat pe-acolo”. (Cartea lui Iob 1, 7)

  • Domnul i-a zis lui Satana: „De unde vii?”. Satana i-a răspuns Domnului şi a zis: „Am străbătut pământul şi m-am plimbat pe-acolo”. (Cartea lui Iob 2, 2)


“É difícil tornar-se santo. Difícil, mas não impossível. A estrada da perfeição é longa, tão longa quanto a vida de cada um. O consolo é o repouso no decorrer do caminho. Mas, apenas restauradas as forças, é necessário levantar-se rapidamente e retomar a viagem!” São Padre Pio de Pietrelcina