Found 131 Results for: cădea
Acum, pentru ca stăpânul meu să nu cadă neputincios, moartea va cădea peste faţa lor. Păcatul i-a cuprins pentru că îl mânie pe Dumnezeul lor ori de câte ori fac ceva necuvenit. (Cartea Iudítei 11, 11)
Ei vor lua toate armele, vor merge în tabăra lor, le vor trezi pe căpeteniile armatei asiriénilor şi vor alerga împreună spre cortul lui Holoférn, dar nu îl vor găsi; va cădea asupra lor groaza şi vor fugi din faţa voastră. (Cartea Iudítei 14, 3)
Amán i-a povestit soţiei sale, Zeréş, şi tuturor celor care îl iubeau tot ce i se întâmplase. Înţelepţii lui şi soţia sa, Zeréş, i-au zis: „Dacă Mardohéu, înaintea căruia ai început să cazi, este din tribul iudeilor, nu vei putea [să faci nimic], ci vei cădea tu înaintea lui”. (Cartea Estérei 7, 13)
Ziua vor cădea în întuneric şi la amiază vor bâjbâi ca noaptea. (Cartea lui Iob 5, 14)
Îi voi lovi şi nu vor mai putea să se ridice, vor cădea sub picioarele mele. (Cartea Psalmilor 18, 39)
De aceea, nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul şi ar cădea munţii în mijlocul mării; (Cartea Psalmilor 46, 3)
Cu toate acestea, veţi muri ca toţi oamenii, veţi cădea ca toţi cei puternici. (Cartea Psalmilor 82, 7)
Vor cădea alături de tine o mie şi zece mii, la dreapta ta, dar de tine [nimic] nu se va apropia. (Cartea Psalmilor 91, 7)
Din trupul acelui nelegiuit colcăiau viermi şi, fiind încă viu, în dureri şi chinuri, carnea cădea de pe el; iar din cauza duhorii sale, toată armata avea greaţă de putreziciune. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 9)
Dreptatea celor neprihăniţi le îndreaptă calea, iar cel vinovat va cădea din cauza vinovăţiei lui. (Cartea Proverbelor 11, 5)
Cine se încrede în propria bogăţie, acela va cădea, dar cei drepţi vor înverzi ca frunzele. (Cartea Proverbelor 11, 28)
Cel strâmb la inimă nu va găsi binele, iar cel cu limba schimbătoare va cădea [pradă] răului. (Cartea Proverbelor 17, 20)