Found 260 Results for: dreaptă
Vacile au mers drept pe drum spre Bet-Şémeş. Au mers mereu pe acelaşi drum, mugind: nu s-au abătut nici la dreapta, nici la stânga. Conducătorii filisténilor au mers după ele până la hotarul cu Bet-Şémeş. (Cartea întâi a lui Samuél 6, 12)
Dar eu, departe de mine să păcătuiesc împotriva Domnului încetând să mă rog pentru voi! Din contră, vă voi învăţa calea cea bună şi dreaptă. (Cartea întâi a lui Samuél 12, 23)
Cei din Zif au urcat la Saul, la Ghibéea, şi i-au zis: „Oare nu s-a ascuns Davíd la noi în locuri întărite, la Horşá, pe dealul Hachilá, care este la dreapta de Ieşimón? (Cartea întâi a lui Samuél 23, 19)
S-au ridicat şi au mers la Zif înaintea lui Saul. Davíd şi oamenii lui erau în pustiul Maón, în Arabáh, care este la dreapta de Ieşimón. (Cartea întâi a lui Samuél 23, 24)
L-a urmărit pe Abnér fără să se abată nici la dreapta, nici la stânga de pe urma lui Abnér. (Cartea a doua a lui Samuél 2, 19)
Abnér i-a zis: „Abate-te la dreapta sau la stânga, apucă-l pe unul dintre tineri şi ia-i hainele!”. Dar Asaél n-a vrut să se abată din urma lui. (Cartea a doua a lui Samuél 2, 21)
Regele i-a zis: „Este oare mâna lui Ióab cu tine în toate acestea?”. Femeia a răspuns: „Viu este sufletul tău, stăpânul meu, rege, că nu se poate abate nici la dreapta, nici la stânga de la orice zice stăpânul meu, regele. Într-adevăr, slujitorul tău Ióab mi-a poruncit şi a pus în gura slujitoarei tale toate aceste cuvinte; (Cartea a doua a lui Samuél 14, 19)
Absalóm îi zicea: „Iată, cauza ta este bună şi dreaptă; dar nu este nimeni la rege ca să te asculte!”. (Cartea a doua a lui Samuél 15, 3)
Arunca pietre împotriva lui Davíd şi împotriva tuturor slujitorilor regelui Davíd, iar tot poporul şi toţi vitejii erau la stânga şi la dreapta [regelui]. (Cartea a doua a lui Samuél 16, 6)
Ióab i-a zis lui Amása: „Eşti bine, fratele meu?”. Şi l-a apucat cu mâna dreaptă de barbă pe Amása ca să-l sărute. (Cartea a doua a lui Samuél 20, 9)
Au trecut Iordánul şi şi-au fixat tabăra la Aroér, în dreapta cetăţii care este în mijlocul torentului Gad, lângă Iaezér. (Cartea a doua a lui Samuél 24, 5)
Batşéba a mers la regele Solomón să-i vorbească despre Adonía. Regele s-a ridicat înaintea ei, s-a închinat înaintea ei şi a stat pe tronul său. Au pus un tron pentru mama regelui şi ea a stat la dreapta lui. (Cartea întâi a Regilor 2, 19)