Fundar 71 Resultados para: Alungat
Acum, întrucât Domnul Dumnezeul lui Israél i-a alungat pe amoréi dinaintea poporului său, Israél, tu vrei să stăpâneşti [ţara] lor? (Cartea Judecătorilor 11, 23)
Femeia i-a răspuns: „Tu ştii ce a făcut Saul, cum i-a alungat din ţară pe necromanţi şi pe ghicitori. De ce întinzi o cursă sufletului meu? Ca să mă dai la moarte?”. (Cartea întâi a lui Samuél 28, 9)
Femeia i-a zis: „De ce gândeşti astfel împotriva poporului lui Dumnezeu? Regele spune lucrul acesta ca un vinovat, nelăsându-l să se întoarcă pe cel pe care l-a alungat. (Cartea a doua a lui Samuél 14, 13)
În acel timp, Reţín, regele lui Arám, a adus înapoi la Arám [cetatea] Elát; i-a alungat pe iudei din Elát şi au venit cei din Edóm la Elát şi au locuit acolo până în ziua de azi. (Cartea a doua a Regilor 16, 6)
Oare nu i-aţi alungat pe preoţii Domnului, pe fiii lui Áaron, şi pe levíţi şi v-aţi făcut preoţi ca popoarele pământului? Oricine vine cu un viţel şi şapte berbeci devine preot al celui care nu este dumnezeu. (Cartea a doua a Cronicilor 13, 9)
Oare nu eşti tu Dumnezeul nostru, care i-ai alungat pe locuitorii ţării acesteia dinaintea poporului tău, Israél, şi nu i-ai dat-o tu descendenţei lui Abrahám, care te iubeşte pentru totdeauna? (Cartea a doua a Cronicilor 20, 7)
S-au îndepărtat de la calea părinţilor lor şi s-au închinat Dumnezeului cerului, Dumnezeului pe care l-au cunoscut. Dar i-au alungat din faţa zeilor lor, iar ei au fugit în Mesopotámia şi au locuit acolo ca străini multe zile. (Cartea Iudítei 5, 8)
Au strigat către Dumnezeul lor, care a lovit toată ţara Egiptului cu plăgi pentru care nu era vindecare, iar egipténii i-au alungat din faţa lor. (Cartea Iudítei 5, 12)
I-a condus pe drumul spre Sínai şi Cádeş-Barnéa; i-a alungat pe toţi locuitorii care erau în pustiu. (Cartea Iudítei 5, 14)
I-au alungat din faţa lor pe canaaneéni, pe ferezéi, pe iebuséi, pe Síhem şi pe toţi ghergheséii şi au locuit acolo multe zile. (Cartea Iudítei 5, 16)
Va zbura ca un vis şi nu va mai fi găsit, va fi alungat ca o viziune de noapte. (Cartea lui Iob 20, 8)
Al lui Davíd. Când s-a prefăcut nebun înaintea lui Abimélec şi, fiind alungat de la acesta, a plecat. (Cartea Psalmilor 34, 1)