Fundar 2 Resultados para: Asirieni

  • Fugi în Média, pentru că eu cred în cuvântul lui Dumnezeu despre Niníve, cele pe care le-a spus Nahúm – că toate vor fi şi se vor întâmpla la Atúr şi la Niníve – şi câte au spus profeţii lui Israél pe care i-a trimis Dumnezeu; toate se vor întâmpla şi nimic nu se va pierde din cuvintele lor: toate se vor împlini la timpul lor. Mai degrabă în Média va fi salvarea decât între asiriéni şi la Babilón. Căci eu ştiu şi cred că toate cele pe care le-a spus Dumnezeu se vor împlini şi vor fi. Nu se va pierde niciunul dintre cuvinte. Iar fraţii noştri care locuiesc în ţara lui Israél, toţi vor fi împrăştiaţi şi vor fi luaţi captivi din acel pământ bun. Toată ţara lui Israél va fi pustie, Samaría şi Ierusalímul vor fi un deşert, iar casa lui Dumnezeu va rămâne în tristeţe şi va fi arsă pentru o vreme. (Cartea lui Tobía 14, 4)

  • În anul al doisprezecelea al domniei lui Nabucodonosór, cel care a domnit peste asiriéni în cetatea cea mare Niníve în zilele lui Arfaxád, care a domnit peste mezi în Ecbatána, (Cartea Iudítei 1, 1)


“Não se desencoraje, pois, se na alma existe o contínuo esforço de melhorar, no final o Senhor a premia fazendo nela florir, de repente, todas as virtudes como num jardim florido.” São Padre Pio de Pietrelcina