Fundar 2815 Resultados para: Căci

  • Oamenii aceştia sunt păstori de turme, căci ei se ocupă cu creşterea animalelor; ei şi-au adus turmele, cirezile şi tot ce au». (Cartea Genezei 46, 32)

  • I-au mai zis lui Faraón: „Noi am venit ca să locuim ca străini în ţară, pentru că nu mai este păşune pentru turmele servitorilor tăi, căci este o foamete grea în ţara Canaán. Îngăduie, acum, servitorilor tăi să locuiască în ţinutul Goşén!”. (Cartea Genezei 47, 4)

  • Nu mai era pâine în toată ţara, căci foametea era foarte grea; ţara Egiptului şi ţara Canaán erau epuizate din pricina foametei. (Cartea Genezei 47, 13)

  • Când s-a terminat argintul din ţara Egiptului şi din ţara Canaán, toţi egipténii au venit la Iosíf şi au zis: „Dă-ne pâine! Pentru ce să murim în faţa ta? Căci s-a terminat argintul”. (Cartea Genezei 47, 15)

  • Iosíf a cumpărat pentru Faraón toate pământurile Egiptului; căci egipténii şi-au vândut fiecare ogorul, pentru că foametea era puternică. Şi ţara devenit a lui Faraón. (Cartea Genezei 47, 20)

  • Şi Iosíf a zis tatălui său: „Nu aşa, tată, căci acesta este întâiul-născut; pune-ţi mâna dreaptă pe capul lui!”. (Cartea Genezei 48, 18)

  • năvalnic ca apele, tu nu vei mai avea întâietatea! Căci te-ai suit în patul tatălui tău şi atunci l-ai profanat, când ai urcat pe el. (Cartea Genezei 49, 4)

  • În sfatul lor să nu intre sufletul meu şi cu adunarea lor să se unească gloria mea! Căci, în mânia lor, au ucis oameni, şi, în pofta lor, au schilodit tauri. (Cartea Genezei 49, 6)

  • Blestemată să fie mânia lor, căci a fost puternică, şi furia lor, căci a fost apăsătoare! Îi voi împărţi în Iacób şi-i voi risipi în Israél. (Cartea Genezei 49, 7)

  • S-au împlinit patruzeci de zile, căci atâtea zile trebuie împlinite pentru îmbălsămare. Egipténii l-au plâns şaptezeci de zile. (Cartea Genezei 50, 3)

  • Copilul a crescut şi ea l-a adus la fiica lui Faraón. El a fost pentru ea ca un fiu. I-a pus numele Moise căci zicea: „L-am scos din apă”. (Cartea Exodului 2, 10)

  • Ea a născut un fiu şi el i-a dat numele Gherşóm, căci zicea: „Străin sunt eu într-o ţară străină”. (Cartea Exodului 2, 22)


“Deus ama quem segue o caminho da virtude.” São Padre Pio de Pietrelcina