Fundar 11 Resultados para: Hanani

  • Cuvântul Domnului i-a fost [adresat] lui Iehú, fiul lui Hanáni, împotriva lui Baéşa: (Cartea întâi a Regilor 16, 1)

  • Cuvântul Domnului a fost şi prin profetul Iehú, fiul lui Hanáni, profetul, către Baéşa şi către casa lui din cauza a tot răul pe care-l făcuse în ochii Domnului, mâniindu-l prin lucrarea mâinilor sale, ca să fie ca şi casa lui Ieroboám, pentru că o lovise. (Cartea întâi a Regilor 16, 7)

  • din Hemán, fiii lui Hemán: Búchia, Matanía, Uziél, Şebuél, Ierimót, Hananía, Hanáni, Eliatá, Ghidaltí, Romamtí-Ézer, Ioşbecáşa, Malotí, Hotír, Mahaziót. (Cartea întâi a Cronicilor 25, 4)

  • al optsprezecelea, pentru Hanáni; fiii săi şi fraţii săi erau doisprezece; (Cartea întâi a Cronicilor 25, 25)

  • În acel timp, Hanáni, văzătorul, a venit la Asá, regele lui Iúda, şi i-a zis: „Pentru că te-ai sprijinit pe regele din Arám şi nu te-ai sprijinit pe Domnul Dumnezeul tău, de aceea armata regelui din Arám a scăpat din mâinile tale. (Cartea a doua a Cronicilor 16, 7)

  • Iehú, fiul lui Hanáni, profetul, i-a ieşit înainte şi i-a zis regelui Iosafát: „Oare se cuvine să-l ajuţi pe cel rău şi să-i iubeşti pe cei care-l urăsc pe Domnul? Pentru aceasta, mânia Domnului va veni asupra ta. (Cartea a doua a Cronicilor 19, 2)

  • Celelalte fapte ale lui Iosafát, cele dintâi şi cele de pe urmă, iată-le scrise între Faptele lui Iehú, fiul lui Hanáni, care face parte din Cartea Regilor lui Israél. (Cartea a doua a Cronicilor 20, 34)

  • Dintre fiii lui Imér: Hananí şi Zebadía; (Cartea lui Ésdra 10, 20)

  • Au venit Hananí, unul dintre fraţii mei, şi câţiva oameni din Iúda. I-am întrebat despre iudeii scăpaţi care mai rămăseseră din captivitate şi despre Ierusalím. (Cartea lui Nehemía 1, 2)

  • Le-am poruncit lui Hananí, fratele meu, şi lui Ananía, căpetenia fortăreţei din Ierusalím – pentru că el era un om fidel şi se temea de Dumnezeu mai mult decât mulţi alţii – (Cartea lui Nehemía 7, 2)

  • şi fraţii săi, Şemáia, Azareél, Milalái, Ghilalái, Maái, Netaneél, Iúda şi Hananí, cu instrumentele muzicale ale lui Davíd, omul lui Dumnezeu. Iar Ésdra, scribul, mergea înaintea lor. (Cartea lui Nehemía 12, 36)


“Mesmo quando perdemos a consciência deste mundo, quando parecemos já mortos, Deus nos dá ainda uma chance de entender o que é realmente o pecado, antes de nos julgar. E se entendemos corretamente, como podemos não nos arrepender?” São Padre Pio de Pietrelcina