Fundar 144 Resultados para: Moáb

  • În acel timp, l-au lovit pe Moáb, cam zece mii de oameni, toţi robuşti şi toţi puternici. Nu a scăpat nimeni. (Cartea Judecătorilor 3, 29)

  • În ziua aceea, Moáb a fost umilit sub mâna lui Israél. Apoi ţara a avut linişte timp de optzeci de ani. (Cartea Judecătorilor 3, 30)

  • Fiii lui Israél au continuat să facă ceea ce este rău în ochii Domnului; i-au slujit pe Baáli şi pe Astárte, pe dumnezeii lui Arám, pe dumnezeii din Sidón, pe dumnezeii din Moáb, pe dumnezeii filisténilor: l-au părăsit pe Domnul şi nu i-au slujit. (Cartea Judecătorilor 10, 6)

  • ca să-i spună: „Aşa vorbeşte Iéfte: «Nu Israél a luat ţara Moáb, nici ţara fiilor lui Amón. (Cartea Judecătorilor 11, 15)

  • Israél a trimis mesageri la regele din Edóm ca să-i spună: ‹Lasă-mă, te rog, să trec prin ţara ta!›. Dar regele din Edóm [nici] n-a voit să audă. A trimis şi la regele din Moáb, dar nici el n-a vrut. Şi Israél a rămas la Cádeş. (Cartea Judecătorilor 11, 17)

  • Apoi a mers prin pustiu, a ocolit ţara Edóm şi ţara Moáb şi a venit la est de ţara lui Moáb; şi-au fixat tabăra dincolo de Arnón şi nu au intrat în teritoriul lui Moáb pentru că [râul] Arnón era hotarul lui Moáb. (Cartea Judecătorilor 11, 18)

  • Acum, eşti tu mai bun decât Bálac, fiul lui Ţipór, regele din Moáb? S-a certat el cu Israél sau a făcut el război împotriva lui? (Cartea Judecătorilor 11, 25)

  • Ei şi-au luat soţii [dintre fetele] din Moáb. Una se numea Orpá şi cealaltă Rut, şi au locuit acolo cam zece ani. (Cartea lui Rut 1, 4)

  • Noémi şi Rut din Moáb, nora sa, s-au întors împreună din câmpiile Moábului. Ele au venit la Betleém când se începea seceratul orzului. (Cartea lui Rut 1, 22)

  • Rut din Moáb a zis către Noémi: „Lasă-mă, te rog, să mă duc să strâng spice în urma aceluia în ai cărui ochi voi afla har!”. Ea i-a răspuns: „Du-te, fiica mea!”. (Cartea lui Rut 2, 2)

  • Slujitorul pus să-i supravegheze pe secerători i-a răspuns: „Este o tânără din Moáb care s-a întors cu Noémi din câmpiile Moábului. (Cartea lui Rut 2, 6)

  • Rut din Moáb a spus: „El mi-a mai zis: «Rămâi împreună cu slujitorii mei până vor termina tot secerişul meu!»”. (Cartea lui Rut 2, 21)


“Proponha-se a exercitar-se nas virtudes”. São Padre Pio de Pietrelcina