Fundar 275 Resultados para: Noastră

  • Ceea ce a spus Domnul împotriva noastră, toate aceste rele au venit peste noi. (Cartea profetului Barúh 2, 7)

  • Domnul a vegheat asupra celor răi și i-a condus împotriva noastră, căci drept este Domnul în toate lucrările sale pe care ni le-a poruncit. (Cartea profetului Barúh 2, 9)

  • Ascultă, Doamne, rugăciunea noastră și cererea noastră și scoate-ne de dragul tău și dă-ne [să avem] har în fața celor care ne-au deportat! (Cartea profetului Barúh 2, 14)

  • De aceea ai pus teama de tine în inima noastră, ca să invocăm numele tău și să-ți înălțăm imnuri în deportarea noastră, căci am întors din inimile noastre toată nedreptatea părinților noștri care au păcătuit înaintea ta. (Cartea profetului Barúh 3, 7)

  • Iată-ne astăzi în deportarea noastră! Nu ne împrăștia spre ocară, spre batjocură și spre pedeapsă, după toată nedreptatea părinților noștri care s-au îndepărtat de Domnul Dumnezeul nostru! (Cartea profetului Barúh 3, 8)

  • Tu, fiul omului, spune-i casei lui Israél: voi spuneți așa: «Răutăţile noastre și păcatele noastre sunt asupra noastră și noi lâncezim în ele; cum am putea să trăim?»; (Cartea profetului Ezechiél 33, 10)

  • Apoi mi-a zis: „Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israél. Iată, ei zic: «Ni s-au uscat oasele, a pierit speranța noastră, suntem terminați!»! (Cartea profetului Ezechiél 37, 11)

  • Apoi să se vadă feţele noastre şi înfăţişarea noastră şi înfăţişarea tinerilor care mănâncă din porţia de hrană a regelui! Și după cum vei vedea, aşa să faci cu slujitorii tăi!”. (Cartea profetului Daniél 1, 13)

  • Căci ai făcut judecată dreaptă în privinţa a tot ceea ce ai adus asupra noastră şi asupra cetăţii sfinte a părinţilor noştri, Ierusalímul, căci în adevăr şi dreptate ai adus toate acestea din cauza păcatelor noastre. (Cartea profetului Daniél 3, 28)

  • Astfel să fie jertfa noastră înaintea ta astăzi şi să se împlinească înaintea ta, pentru că nu este ruşine pentru cei care-şi pun încrederea în tine. (Cartea profetului Daniél 3, 40)

  • A ta, Doamne, este dreptatea, iar a noastră este ruşinea feţelor, cum este astăzi pentru oamenii din Iúda şi pentru locuitorii Ierusalímului, pentru întregul Israél, cei de aproape şi cei de departe, în toate ţările unde i-ai alungat din cauza infidelităţii lor pe care au săvârşit-o împotriva ta. (Cartea profetului Daniél 9, 7)

  • Doamne, a noastră este ruşinea feţelor, a regilor noştri, a căpeteniilor noastre şi a părinţilor noştri, pentru că am păcătuit împotriva ta. (Cartea profetului Daniél 9, 8)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.”(Pe Pio) São Padre Pio de Pietrelcina